Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Depunere de jerbe și coroane de flori de Ziua Culturii Naționale

De Ziua Culturii Naționale au fost depuse jerbe și coroane de flori la monumentu lui Mihai Eminescu de pe strada Vârful cu Dor, din fața Inspectoratului Județean de Poliție Arad.

Depunere de jerbe și coroane de flori de Ziua Culturii Naționale
Comentează 0

La eveniment au participat reprezentanții Inspectoratului de Poliție, ai Biroului de Presă al Inspectoratului, reprezentanții Arhiepiscopiei Aradului, reprezentanții Școlii „Astra” Vagoane etc.  Așa cum sublinia Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Eminescu ne cheamă azi să iubim limba română, să o cunoaștem temeinic și să o cultivăm cu iubire și respect, ea fiind Patria spirituală a identității și demnității noastre naționale”. Prin lumina și strălucirea eminesciană în toate genurile literare se conturează profilul cultural și sufletesc al unui om de o complexitate, de o reflexivitate, de o profunzime și de o mare frumusețe sufletească. Pe drept cuvânt este numit de Tudor Arghezi „Sfântul Preacurat al versului românesc”. Prin geniul său, prin intuiția filosofică și prin ethosul și opera sa, prin lumina și tăria iubirii care emană din ființa lui, însuși Mihai Eminescu a creat pentru posteritate un monument și un testament pentru eternitate.

Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite