Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad a lansat sâmbătă seara ediţia cu numărul 4 a Festivalului Internaţional de Teatru Nou, un concept aflat sub directa coordonare a selecţionerului Claudiu Groza, care, cu fiecare ediţie, ridică tot mai sus ştacheta FITNului.

            „Vârful aisbergului”  („La punta del iceberg” în original, piesă răsplătită cu Premiul Tirso de Molina în anul 2011 şi  Premiul Réplica în anul 2012, având premiera iniţială  în 2014 la Teatro de la Abadía din Madrid), reprezintă un text contemporan al dramaturgului spaniol Antonio Tabares, prezent în Sala Mare a teatrului arădean la premiera pe România a textului său, urmată de o sesiune Q&A. Tabares este este unul dintre cei mai titrati autori dramatici spanioli de azi iar piesele lui sunt montate în diverse teatre europene şi sud-americane. Personajele sale se declară perplexe în faţa evenimentelor şi sentimentelor ce le covârşesc existenţa, acţionând într-un mod contradictoriu. Regia este semnată de Theodor-Cristian Popescu, în timp ce de scenografie răspunde Cosmin Ardelean. Spectacolul s-a jucat cu publicul dispus pe 4  gradene.

            O firmă multinaţională este zguduită de sinuciderea a trei angajaţi importanţi din cadrul ei, în decurs de numai 5 luni de zile. De la sediul central, compania trimite o directoare cu experienţă  (Sofía Cuevas) pentru a duce la capăt o investigaţie internă (finalizabilă printr-un raport) care să clarifice ce s-a întâmplat. În întâlnirile directoarei cu angajaţii domneşte un climat ultra  tensionat, generat de managementul defectuos al resurselor umane. Totodată, se constată că problemele personale ale angajaţilor sunt neglijate total de conducere, acordându-se prioritate absolută strict rezultatelor şi deadline-urilor, fixate şi ele nerealist; de când cu  valul precedentelor disponibilizări efectuate, angajaţii ajung practic la supranorme de activitate, ducând poveri supraomeneşti în spate.

            Albert Camus spunea cândva că există o singură problemă filosofică cu adevărat serioasă, şi aceasta e sinuciderea. Ca oameni, nu avem mijloace adecvate de abordare exactă a problemei sinuciderii. Juridic vorbind, dreptul la sinucidere reprezintă o libertate civilă fundamentală, în sensul în care nimeni nu poate fi silit să trăiască  împotriva voinţei sale. Aceasta nu înseamnă că sinuciderea ar fi de dorit, ci doar că nimeni nu are dreptul moral să se amestece cu forţa în hotărârea unei persoane de a-şi curma viaţa. Capacitatea suicidară este o povară ce vine odată cu conştiinţa, exprimând poate faptul că pur şi simplu cineva s-a trezit într-o zi şi n-a mai vrut să fie treaz, alegând să exercite un regretabil act de autodistructivitate.

            Linia principală - sinuciderea - din „Vârful aisbergului”  coagulează în jurul său problematici inteligent alese de Antonio Tabares şi valorificate regizoral: fragila separare a vieţii private de cea profesională, expasiunea alimentaţiei nesănătoase şi a stilului de viaţă tehnologiza(n)t, banalizarea relaţiilor extraconjugale prin evaporarea barierelor morale, dezumamizarea mediilor de lucru, incomunicarea funciară, supra-convenţionalismul societăţilor aşa-zis libere, expectativele nerealiste asupra persoanei etc.

            Din punct de vedere al partiturilor, actriţa Dorina Darie Peter dispune de rolul cel mai amplu, personajul său fiind cel principal. Sofía Cuevas e corporatista experimentată, calculată, ce-a luptat enorm să ajungă în poziţia de director, punându-şi pe stand-by nevoia de-a fi mamă, de-a avea o viaţă privată clasică. În ea pulsează încă instinctele primare, însă le cenzurează şi reprimă mare parte din timp, exact cum a făcut de zeci de ani. Ea se află în ingrata postură de-a trebui să finalizeze raportul despre sinuciderile-lanţ, pendulând între adevărul ce se cere grefat pe hârtie şi poziţia ei privilegiată în cadrul corporaţiei. Dorina Darie se dovedeşte alegerea ideală pentru acest personaj; pentru prima dată, după ani de zile, actriţa primeşte un rol pe măsura talentului său, „Vârful aisbergului” fiind un teatru în care se vede clar cât de departe pot fi duse mijloacele de expresie ale actorilor. Paradoxul Sofíei e acela că se umanizează tocmai prin adevărul după care sapă cu atâta fervoare, chiar dacă nu-şi permite să-l treacă în raport.

            Dintre partenerii de scenă ai Dorinei, cei mai credibili în rolurile concepute sunt în special Ioan Peter şi Bogdan Costea. Pit compune un Fresno intangibil, alunecos, adică acel lider perfect, ce-şi permite să privească sinuciderea strict ca pe o eroare cuantificabilă statistic. Are atuul că a scos firma pe linia de plutire şi îşi asumă cu voluptate lipsa de caracter. Pe de altă parte, Bogdan ni-l prezintă pe  Alejandro García, calculatul lider de sindicat şi iubitul din tinereţe al Sofíei. Din postura sa sindicală de vârf, bagatelizează, la rândul său, cele 3 sinucideri, chiar dacă fiecare din ele pare să aibă legatură inclusiv cu felul defectuos în care înţelege el deontologia profesională; între Alejandro şi Sofía încă au rămas uşi deschise şi cei doi jonglează permanent cu trecutul rămas neclarificat.

            Prin „Vârful aisbergului”, regizorul Theodor-Cristian Popescu dovedeşte că dispune de maturitatea abordării unei tematici de care regizorii fug mult prea des: sinuciderea. În timp ce mass-media prezintă cu maximă lejeritate sinucidere după sinucidere, arta teatrală este chemată să abordeze texte serioase de această factură. Teatrul contemporan prezintă şi acest tip de realităţi socio-psihologice, fiind oglinda clară a noilor generaţii de oameni, a noilor locuri de muncă, a unui viitor profesional aneantizant. Pe zi ce trece, corporaţiile suprimă tot mai tare resursa umană, transformându-i pe angajaţi în animale cu tabieturi, profund nefericite şi tributare unui capitalism-consumerism ce-i vlăguieşte de viitor.

            Spaţiul scenografic gândit de talentatul Cosmin Ardelean articulează fin conceptul spectacolului; labirintul transparent exprimă drumul sinuos al unei vieţi în care-ţi eşti străin ţie însuţi, cărarea ce te încapsulează precum un malaxorul existenţial. Luminile reci de neon şi muzica cu accente sinistre îi fac pe spectatori să perceapă gradenele ca fiind plasate într-o sală de autopsii, unde disecţiile psihologice nu se termină niciodată, întrucât finalul devine un "to be continued" previzibil: s-a mai sinucis un angajat.

            Distribuţia de la Vârful aisbergului este formtă din: Dorina Darie Peter (Sofía Cuevas), Ioan Peter (Carlos Fresno), Cecilia Donat-Lucanu (Gabriela Benassar), Ştefan Statnic (Jaime Salas), Bogdan Costea (Alejandro García) şi  Călin Stanciu (Carmelo Luis).

Emanuel Cotuna