DDAC - Raport de activitate pe anul 2016
Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară Arad organizat miercuri, 15 martie 2017 o conferință de presă la sediul instituției, de pe Calea Radnei nr. 250, cu începere de la orele 12.00.
La această conferință s-a prezentat un Raport de activitate pe anul 2016, precum și activitățile principale ale DDAC și strategia de dezvoltare care cuprinde proiectele de viitor ale instituției.
Obiectul de activitate al Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară îl constituie realizarea ansamblului de măsuri, programe, activităţi profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor şi comunităţilor cu probleme speciale aflate în dificultate, care nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace şi eforturi proprii, un mod normal şi decent de viaţă.
Pe parcursul anului 2016 s-au desfășurat activități sociale complexe cu o abordare integrată pentru toate categoriile sociale, după cum urmează:
- Copii - cei din creșe, centrele de zi ”Curcubeu” (copii predominant de etnie roma) și copiii cuprinși în programul ”masă caldă”
- Tineri – cei cuprinși în Centrul ”Creativ” (tineri cu dizabilități), tinerii din Centrul social cu destinație multifuncțională și tinerii din Căminul social
- Vârstnici – persoanele care frecventează centrele de zi pentru vârstnici, vârstnicii din Centrul de Îngrijire pentru Persoane Vârstnice
- Persoanele care beneficiază de cantină socială
- Persoanele beneficiare de venit minim garantat
- Asistenții personali pentru persoanele cu handicap
- Persoanele fără adăpost
- Persoane beneficiare de asistență la domiciliu
DDAC a abordat fiecare categorie socială în parte, prin serviciile specializate, încercând să vină în sprijinul acestor categorii defavorizate din punct de vedere social, având în vedere prevederile legale, precum și politicile sociale la nivel european.
Enumerăm cele mai importante activități/evenimente desfășurate pe parcursul anului, activități în care au fost cuprinse aceste categorii sociale, prin implicare directă:
Activități/Evenimente care se organizează de către DDAC Arad
Nr. crt. |
Denumire proiect |
Responsabili/ Colaboratori |
Descrierea evenimentului |
---|---|---|---|
|
Ziua mondială a asistenţei sociale |
DDAC, Universităţile arădene , Cetatea voluntarilor şi ONG-uri |
Se organizează la Primăria municipiului Arad un eveniment cu participarea a peste 100 de persoane care beneficiază de informaţii privind asistenţa socială şi noile reglementări în domeniu, precum şi ateliere de lucru cu tematică socială pentru participanţi.
|
|
Mărţişor european |
Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad - Centrul EUROPE DIRECT Arad |
Copiii de la Complexul „Curcubeu” şi tinerii de la Centrul de reabilitare socio-profesională „Creativ” confecţionează mărţişoare cu simboluri specifice de primăvară îmbinate artistic cu simboluri europene. |
|
Ziua Internaţională a Rromilor
|
Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad Complexul „Curcubeu”
|
Eveniment desfăşurat în cadrul Centrului CURCUBEU cu numeroase momente artistice. iar copiii de le Complexul CURCUBEU organizează un atelier de lucru și prezentări artistice.
|
|
Ziua porților deschise la DDAC |
DDAC cu invitați speciali din partea Primăriei Municipiului Arad și a instituțiilor reprezentative din Arad |
Se organizează la sediul DDAC cu participarea a peste 300 de persoane. Se prezentă întreaga activitate a DDAC, iar cei prezenți au beneficiază de un program artistic oferit de reprezentanți ai Filarmonicii de stat Arad, copii și tineri dansatori. |
|
Ziua Europei |
Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad
Centrul Europe Direct, Asociaţia „Educatio” Inspectoratul Şcolar Poliţia Locală
|
Ziua Europei marcată printr-un spectacol prin care sute de elevi ai şcolilor arădene organizează o paradă de prezentare a identităţii culturale, dar şi a produselor şi tradiţiilor specifice fiecărui stat membru al UE Se organizat 20 de pavilioane în fața Primăriei cu participarea a 20 de școli arădene. |
|
Ziua internaţională a copilului |
Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad Complex „Curcubeu” Centrul Europe Direct |
Copiii sunt sărbătoriți prin activități recreative organizate la Centrul Curcubeu, iar la final sunt răsplătiți cu diplome și premii. |
|
Târgul ONG |
DDAC ARAD şi societatea civilă arădeană |
Târgul se organizează anual în luna septembrie, pe platoul din faţa Primăriei cu particioarea ONG+urilor aradene.
|
|
Ziua internaţională a Vârstnicului |
Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Arad Liga Pensionarilor Arad |
Acţiunea se desfăşoară anual cu participarea pensionarilor de la Centrele de zi pentru vârstnici, de la Centrul de Îngrijire Persoane Vârstnice, membrii Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor şi ai Ligii Pensionarilor. |
|
Ziua persoanelor cu dizabilități |
DDAC, ONG-uri, atelierul CREATIV |
Cu ocazia evenimentului sunt invitați reprezentanții ONG-urilor care au ca beneficiari persoanele cu dizabilități, alături de tinerii de la atelierul CREATIV și de invitați din partea administrației publice locale. |
10 |
Conferinţa Strângeri de mâini, organizată la Arad
|
APL Gyula și APL ARAD, DDAC ARAD |
Evenimentul se organizează la Arad şi la Gyula cu participarea colaboratorilor din Ungaria și a societății civile din cele două țări. |
Proiectele propuse în cadrul Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a municipiului Arad, pe perioada 2014-2030 la capitolul SOCIAL sunt următoarele:
Extinderea infrastructurii de servicii sociale pentru copii și tineret |
CURCUBEU – sală polifuncţională |
Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară |
2017 - 2020 |
POR 2014-2020, Axa 4, PI 4.3/ Buget local |
Extinderea infrastructurii de servicii sociale pentru copii și tineret |
Implementarea de programe de tip „Şcoală după şcoală” în vederea reducerii abandonului şcolar |
Municipiul Arad |
2017-2020 |
POCU 2017-2020/ Buget local |
Extinderea infrastructurii de servicii sociale destinată persoanelor vârstnice |
Creşterea calităţii vieţii din centrele de zi pentru vârstnici |
Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară |
2018 - 2030 |
POR 2014-2020, Axa 8, PI 8.1 (centre fără componentă rezidențială)/ Buget local |
Extinderea infrastructurii de servicii sociale destinată persoanelor vârstnice |
Grădină terapeutică la CIPV |
Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară |
2017 - 2020 |
POR 2014-2020, Axa 8, PI 8.1 / Buget local |
Extinderea infrastructurii de servicii sociale destinată persoanelor dependente și/ sau nedeplasabile și greu deplasabile și familiilor acestora |
Serviciu de transport şi însoţire pentru persoane dependente |
Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară |
2017 - 2020 |
Buget local |
Extinderea infrastructurii de servicii sociale destinată persoanelor dependente și/ sau nedeplasabile și greu deplasabile și familiilor acestora |
Centru de tranzit pentru persoane cu diferite dizabilități neîncadrate încă în grad de handicap |
Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară |
2019 - 2030 |
Buget local |
Extinderea infrastructurii de servicii sociale destinată victimelor violenței domestice |
Centru de consiliere pentru victimele violenţei domestice |
Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară |
2017 - 2020 |
POR 2014-2020, Axa 8, PI 8.1 / Buget local |
Intervenții integrate pentru extinderea infrastructurii de servicii sociale și creșterea calității vieții populației din cartierele dezavantajate |
Proiect integrat pentru promovarea incluziunii sociale şi combaterea sărăciei în rândul familiilor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială |
Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară, Școala gen 3, Școala gen 7 și ONPHR |
36 luni, 2017-2020 |
POCU 4.2, Buget local |
Intervenții integrate pentru extinderea infrastructurii de servicii sociale și creșterea calității vieții populației din cartierele dezavantajate |
Construire 2 blocuri pe structură metalică – strada Tarafului |
Municipiul Arad |
|
Buget local |
Pe parcursul anului 2017, de la început și până în prezent s-au făcut câțiva pași importanți în ceea ce privește dezvoltarea în domeniul social:
- S-au alocat 30 de locuințe sociale pentru persoanele care pot beneficia de astfel de locuințe, respectiv pentru tinerii proveniți din Căminul social și din Centrul social cu destinație multifuncțională.
- S-a semnat un protocol între DDAC Arad și Compania de Transport Public Arad pentru demararea unui proiect-pilot care cuprinde serviciul de transport pe raza municipiului Arad, pentru persoanele cu handicap, prin intermediul unui microbus adaptat corespunzător pentru a veni in sprijinul persoanelor cu handicap aflate în scaun rulant.
Vom continua cu aceste activități și proiecte pentru a veni în sprijinul tuturor categoriilor sociale, pentru a îndeplini obiectul de activitate propus și pentru a sprijini dezvoltarea comunitară prin îndeplinirea atribuțiilor ce ne revin, cu profesionalism și dăruire.
Oana Pârvulescu, Alina Mrejeru,
Director general Șef serviciu