Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Dănuţ Codrean, primarul ales al comunei Zăbrani: „Oamenii m-au cunoscut şi au apreciat munca depusă pentru comunitate”

Liberalul Dănuţ Codrean a fost ales ieri în funcţia de primar al comunei Zăbrani. La conferinţa de presă de astăzi, care a avut loc la sediul PNL, noul primar ales al comunei Zăbrani a fost prezentat de Ionel Bulbuc, vicepreşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Arad, şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.

Dănuţ Codrean, primarul ales al comunei Zăbrani: „Oamenii m-au cunoscut şi au apreciat munca depusă pentru comunitate”
Comentează 0

 „Îl felicit pe domnul primar Codrean pentru că a câştigat alegerile. Acum urmează să constituie o nouă echipă. Astfel, la cei 54 de primari liberali din judeţul Arad se mai adaugă unul. Nu putem să nu remarcăm aportul preşedintelui PNL, domnul Ludovic Orban, care a fost la Zăbrani în campanie şi pe cel al domnului Iustin Cionca. De asemenea, ţin să-i mulţumesc domnului Ioan Ulici, repezentantul nostru în zonă, care s-a implicat mult în această campanie electorală”, a declarat Ionel Bulbuc.

Viceprimar din 2010, Codrean susţine că a fost implicat în toate proiectele derulate în ultimii ani la Zăbrani.

„Pentru început aş vrea să mulțumesc tuturor cetățenilor din Chesinț, Neudorf și Zăbrani pentru încrederea acordată. Mulțumesc familiei, colegilor din cadrul PNL Zăbrani și celor de la PNL Arad, domnului europarlamentar Gheorghe Falcă, preşedintele PNL Arad,  domnului Iustin Cionca, domnului Ionel Bulbuc,  prietenilor și cunoscuților care m-au susținut în această campanie electorală.

Am câştigat această competiţie, deoarece oamenii m-au cunoscut şi au apreciat munca depusă de mine pentru comunitate. Am fost implicat în toate proiectele derulate în comună şi am derulat noi proiecte”, a declarat noul primar al comunei Zăbrani, care a reuşit să se impună în faţa contracandidaţilor săi, după ce a obţinut 44,86% din voturile valabil exprimate.

„Echipa PNL pe care o reprezint a reușit să atragă în ultimii ani peste 50 de milioane de lei în comuna Zăbrani, fonduri nerambursabile, guvernamentale şi europene. În ultimii ani, administrația locală liberală a reușit extinderea rețelei de apă, înființarea rețelei de canalizare, asfaltarea străzilor, modernizarea căminelor, a școlilor și grădinițelor.

Administrația pe care am condus-o ca interimar, de la sfârșitul lunii ianuarie, iar de acum înainte o conduc în calitate de primar ales, merge pe același drum al dezvoltării. Avem în derulare o serie de proiecte, care vizează extinderea școlii din Zăbrani, un centru after-school și o capelă modernă la Zăbrani, modernizarea dispensarului de la Chesinț. În același timp, am reușit să depunem o serie de proiecte la București, pentru care am primit finanțare și amintesc aici reabilitarea grădiniței din Zăbrani și o nouă remiză de pompieri la Neudorf. Din bugetul local, am demarat toate procedurile pentru ca în acest an să ridicăm două capele, în satele Chesinț și Neudorf”, a mai spus Dănuţ Codrean.

Campania electorală care tocmai s-a încheiat i-a lăsat însă un gust amar primarului.

„Au fost nişte alegeri tensionate, din cauza faptului că USR, AUR şi PSD au forţat puţin inclusiv limita bunului-simţ, încercând să profite de unele disfuncţionalităţi, să denigreze, pentru a câştiga capital electoral”, a încheiat primarul Dănuţ Codrean.

Galerie foto (4)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite