Cursuri noi la Camera de Comerţ Arad
Datorită contextului actual, cursurile organizate de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad continuă în online.
Pentru perioada următoare vă propunem două cursuri, astfel:
- Începând cu data de 23 aprilie 2021 - INTRASTAT - sesiune de instruire.
- Începând cu data de 26 aprilie 2021 - Inspector / Referent Resurse Umane
Cursurile se vor desfăşura online, pe platforma ZOOM.
- Sesiune instruire INTRASTAT: Cursul se adresează operatorilor economici care realizează schimburi de bunuri cu statele membre ale Uniunii Europene şi care doresc să se instruiască în acest domeniu.
Tematica: legislaţia comunitară şi naţională, sfera de cuprindere, surse de date, teritoriul statistic, praguri statistice, legătura cu sistemul fiscal (TVA/VIES); Declarația statistica INTRASTAT – Instrucţiuni de completare; Proceduri de validare; Confidenţialitatea datelor; Asistenţa oferită de INS; Sistemul de atenţionari şi penalităţi; Aplicatii practice – utilizând aplicaţia Intrastat offline 2021. În urma sesiunii de instruire se eliberează un certificat de participare eliberat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad.
Cursul va avea loc în data de 23 aprilie 2021, pe platforma Zoom, în intervalul orar 9-17. Termenul limita pentru înscriere este 18.04.2021.
- Inspector / Referent Resurse Umane. Programul se adresează persoanelor care doresc să se califice în întocmirea și gestionarea documentelor ce țin de evidența muncii într-o organizație, de gestionarea relațiilor dintre angajat și angajatori, de recrutare și selectarea personalului care urmează să fie angajat. La finalul cursului, absolvenţii vor deveni INSPECTORI RESURSE UMANE, certificaţi conform ocupaţiei de INSPECTOR RESURSE UMANE din COR – cod 333304. Condiții acces: absolvenți de studii superioare și studii medii. Cursul începe în 26 aprilie 2021.
Acte necesare (în copie) pentru înscrierea la cursuri: BI/CI, diploma de studii, certificat de naștere, certificat de căsătorie (dacă este cazul).
CCIA Arad respectă toate prevederile legale referitoare la măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, conform normativelor în vigoare.
Înscrieri şi relaţii suplimentare la Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad – Centrul de Formare Profesională, prof. Carmen Crişan, carmen.crisan@ccia-arad.ro, +40730 188 299.
Biroul de presă al CCIA Arad