Cum va fi modificat regulamentul privind desfășurarea activităților comerciale în municipiu / UPDATE: Proiectul a fost adoptat în unanimitate
Consilierii locali au fost convocați mâine, începând cu ora 14.45, pentru a participa la o ședință extraordinară. Printre cele 18 proiecte aflate pe ordinea de zi se află și unul care vizează modificarea Hotărârii nr. 586/2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind Regulamentul de desfășurare a activităților comerciale și al piețelor în municipiu.

Update 1 Proiectul a fost adoptat în unanimitate
Proiectul a fost adoptat în unanimitate de consilierii locali. Cu toate acestea însă, trebuie spus, că la ședința CLM de astăzi s-au înscris la cuvânt câțiva arădeni care s-au plâns de zgomotul făcut noaptea de terase, aceștia susținând că sunt obligați să asculte din case muzica de la localurile învecinate.
Una dintre cele mai importante modificări vizează termenul de depunere a dosarului pentru autorizarea activităților comerciale. Conform noilor reglementări, solicitanții autorizației de funcționare, alături de cei care doresc autorizații pentru desfășurarea activității de alimentație publică sau pentru obținerea avizului pentru orarul de funcționare, trebuie să depună dosarul în termen de 30 de zile de la deschiderea punctului de lucru la Oficiul Registrului Comerțului.
Pe lângă aceasta, modificările prevăd și noi condiții pentru obținerea autorizației de funcționare pentru terase. Comercianții care dețin un spațiu de alimentație publică și doresc să amplaseze o terasă vor trebui să depună, pe lângă cererea de autorizație, dovezi privind achitarea taxei de reînnoire și acordul de ocupare a domeniului public. De asemenea, dacă activitatea implică prepararea hranei pe terasă, va fi necesară și documentația sanitar-veterinară emisă de Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
În acest context, autorizația pentru terase va fi acordată doar dacă se demonstrează legalitatea ocupării domeniului public, iar dacă terasa este amplasată pe proprietate privată, este necesară dovada titlului de proprietate sau un extras de carte funciară care să ateste că terasa este întabulată. În plus, orice modificare a structurii de vânzare sau schimbarea activității desfășurate trebuie comunicată în termen de 30 de zile și va necesita obținerea unei noi autorizații, cu plata unei taxe suplimentare de modificare.
Schimbări în reglementările pentru piețe
Pentru piețele din municipiu, modificările aduse de Hotărârea nr. 586/2021 vizează mai ales procedurile administrative. Odată cu depunerea cererii pentru autorizația de funcționare a pieței, administratorul pieței trebuie să depună și Regulamentul de organizare și funcționare al pieței, atât în format fizic, cât și în format electronic. De asemenea, taxa de emitere/reînnoire a autorizației de funcționare a pieței este stabilită la 600 de lei, iar autorizația se reînnoiește anual, fiind necesar să fie achitată taxa de reînnoire până la 30 iunie.
Modificările aduse vizează și procedurile în cazul modificării activității desfășurate în cadrul pieței. În cazul schimbării tipului de activitate sau al modificării suprafeței structurii de vânzare, operatorii economici trebuie să obțină o nouă autorizație de funcționare în termen de 30 de zile, iar în caz contrar, autorizația va fi suspendată automat, cu aplicarea unor sancțiuni.
Noile taxe și reglementări pentru activitățile de alimentație publică
În ceea ce privește activitățile de alimentație publică, au fost stabilite noi taxe pentru eliberarea și reînnoirea autorizațiilor. Taxa de emitere a autorizației pentru terase este de 100 de lei, iar pentru activitățile de alimentație publică care implică nunți, botezuri sau alte petreceri după ora 22:00, se introduce un tarif suplimentar de 500 de lei pe an. Aceasta va include și obligația comercianților de a prezenta acorduri de la asociațiile de proprietari sau, acolo unde nu există o astfel de asociație, acordul scris al proprietarilor învecinați pe plan orizontal și vertical.
Un alt punct important este legat de modificarea autorizațiilor de alimentație publică. În cazul în care se apar modificări ale tipului de activitate sau ale structurii de vânzare, operatorul economic are obligația de a obține o nouă autorizație în termen de 30 de zile de la modificarea activității. Nerespectarea acestei obligații va atrage suspendarea autorizației și aplicarea unor sancțiuni conform reglementărilor legale.
Intrați AICI pentru detalii.
Foto: Arhiva