Cum se făcea plajă la mare acum 133 de ani

editat de ARQ • 10 Aug 2015 • 0 Comentarii

Prima plajă amenajată la mare datează din 1882, când în dreptul hotelului Carol din Constanța, cu o cheltuială de 7071 de lei, se construiesc două barăci de scânduri, la 1,2 metri deasupra apei, fixate cu șine de fier pe fundul mării. În mijlocul barăcilor era un bazin acoperit și în jurul bazinului 21 de cabine pentru bărbați și 10 pentru femei.

Baia nu se făcea la vedere, iar costumul de baie le acoperea pe femei până la gât. Intrarea costa 25-50 de bani. În 1890 cea mai căutată plajă era la Vii, cea mai înverzită zonă a Constanței, unde era un parc și un restaurant.

În 1887, se amenajează o plajă la biserica armeană, iar peste câțiva ani alte două în incinta portului. Anghel Saligny face un proiect în 1904 pentru construirea unui dig care să oprească migrarea nisipului și să îngăduie amenajarea de alte plaje pe o întindere mai mare. În 1906, se deschid băile moderne, unde se făceau băi de nămol (adus de la Techirghiol) și alte băi medicinale pentru bărbați, femei și copii, băi lăudate la acea vreme de presă deoarece erau la înălțimea celor din alte părți ale Europei.

Plaja cea mai cunoscută și căutată era la Mamaia, pe limba de nisip dintre lacul Siutghiol și mare, a cărei amenjare începe în 1905, la inițiativa primarului Constanței, Ion Bănescu, care obține cesionarea a 192 de hectare în cătunul Mamaia. Arhitectul peisagist E. Redont realizează planul de înfrumusețare și plantare a plajei și împrejurimilor sale

Ideea lui Bănescu are succes. 130 de personalități ale țării cumpără loturi de pământ în noua stațiune la prețul de 30 de bani metrul pătrat. Ministerul Lucrărilor Publice construiește două pavilioane a câte 56 de cabine fiecare, terminate cu un foișor elegant. Pentru acces la plaje se extinde calea ferată. Mamaia avea și 45 de gherete pe roți pentru bărbați și 35 pentru femei. Primul antreprepenor al Mamaiei a fost o femeie, Ecaterina D. Ionescu.

Plaja de la Mamaia- Sat, ne-o descrie N. Al. Rădulescu: „e frumoasă cum nu se mai poate… dunele de nisip se dezvoltă în voie, nesupărate de nimeni, căci vizitatorii sunt foarte rari”. Profesorul Rădulescu o vede și după război, când lumea nu-și revenise după suferințe. La 1906, ea era vizitată de 45.000 de persoane, din care 34.000 fac și baie.
Citește continuarea