Cum a ajuns un fost oraş industrial "patria" industriei filmelor pentru adulţi
Sute de oameni dintr-un oraş din Marea Britanie au ajuns implicaţi în companii ce activează în industria pornografică, fără însă a conştientiza acest lucru.
Consett este un oraş din regiunea Durham care are o rată uriaşă a şomajului ca urmare a închiderii mai multor fabrici din zonă. Pentru a mai câştiga nişte bani, peste 400 de oameni din Consett au acceptat să ocupe roluri în cadrul unor firme. Majoritatea acestor companii activează însă în industria pornografică, după cum a dezvăluit o anchetă a celor de la Reuters, potrivit Business Magazin.
Simon Dowson, cel care s-a ocupat cu realizarea actelor, spune că oamenii au ştiut încă de la început despre ce e vorba; rezidenţii din Consett au însă altă poveste.
Astfel, peste 429 de persoane au devenit directori sau ocupă diverse funcţii de conducere în cadrul companiilor, având o singură sarcină: aceea de a retrimite către Dowson scrisorile care sunt destinate firmei. Pentru activitatea lor, oamenii primeau în jur de 200-300 de lire pe an.
Simon Dowson primea, din partea unor persoane necunoscute, între 2.500 şi 3.000 de lire pentru fiecare companie funcţională. Până în prezent, el a pus pe picioare peste 1.200 de astfel de companii.
sursa: realitatea.net