Cu permis fals, la controlul de frontieră
Poliţiştii de frontieră din PTF Nădlac II au verificat documentele unui bulgar care conducea un autoturism folosind un permis de conducere fals.
Duminică seara, în jurul orei 21.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetăţean bulgar, în vârstă de 36 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Germania. La controlul specific, bărbatul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Bulgaria.
Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.
Polițiștii de frontieră au efectuat cercetări în urma cărora au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere şi au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.