Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Cu alpinistul arădean Zsolt Torok la teatru

 Cu alpinistul arădean Zsolt Torok la teatru
Comentează 0

"Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, Club Lions Arad 2007 și unul dintre cei mai experimentați alpiniști din România, arădeanul Zsolt Torok, au organizat sâmbătă, 18 martie 2017, ora 18,00, o conferinţă de presă.

         În cadrul acestei conferinţe de presă au fost prezentate și apoi expuse două  obiecte deosebit de valoroase-pioletul alpinistului și o plachetă care atestă cea mai mare performanță a alpinismului românesc, escaladarea vârfului Nanga Parbat din Himalaya (8.126 m).  Cele două obiecte vor fi donate teatrului arădean și vor fi expuse în holul instituției, astfel încât vor putea fi admirate de toți cei care trec pragul instituției de cultură.   

          În anul 2013, Zsolt Torok a fost liderul expediției românești pe Nanga Parbat și este unul dintre puținii alpiniști din lume care a reușit să escaladeze acest vârf. Performanța sa este cu atât mai notabilă, cu cât, la nivel mondial, sunt foarte puțini alpiniști care au reușit să cucerească cel de-al nouălea "opt-miar" al lumii. Mai mult decât atât, expediția românească formată din alpiniștii  Zsolt Török, Teo Vlad, Marius Gane, Aurel Sălăşan şi Bruno Adamcsek, a ales cea mai mare și cea mai dificilă rută de escaladare, nu a  folosit serpaşi,  nici oxigen  şi nu a  solicitat ajutor din partea altor echipe. Ultima parte a traseului a fost pentru alpiniștii români o luptă pe viață și pe moarte, după ce alți 11 alpinişti străini au fost ucişi într-un atac terorist asupra taberei  de pe celălalt versant al muntelui. 

         Arădeanul Zsolt Torok este unul dintre cei mai buni alpiniști tehnici din România și are la activ numeroase expediții notabile ale unor munți înalți și mari pereți din Europa, dar și de pe alte continente. Acesta a suținut zeci de evenimente culturale, este autor de filme și prezentări multimedia, a intrat în posesia mai multor diplome și titluri de excelență care îi atestă calități unice și  îl fac un  exemplu de urmat. Se autodefinește  ca fiind un om hotărât și curajos, iar principiul după care se ghidează în viață este acela că ascensiunea nu are rost daca nu îți place și nu o trăiești din plin. Experiența sa de viață și din sport, pe care o împărtășește cu drag  semenilor, l-a propulsat și în postura de speaker motivațional. Iar întalnirea  cu unul dintre cei mai puternici alpiniști ai lumii constituie, de fiecare dată, un prilej de  a descoperi sau de a regăsi în noi  puterea de a merge mai departe și de a face față cu succes provocărilor de zi cu zi.

   Comunicat de presă

 

 

 

 

 

 

Galerie foto (28)


Scrie un comentariu

trimite