CSM Arad are un adjunct de excepţie
CSM Arad rămâne un club etalon pentru sportul arădean.
O dată cu apariţia lui Vasile Bociort pe postul de director, şi unul care e lăudat de antrenorii secţiilor care compun CSMul, acum vom vorbi despre adjunctul care îl va sprijini în munca sa. Este vorba despre o doamnă a sportului arădean, Lucia Mihalche. O sportivă cu CV impresionant: maestră a sportului şi de două ori prezentă la Jocurile Olimpice, în 2008 şi 2012, unde a ocupat locul zece, 26 titluri naţionale, 27 de Cupe ale României, 15 recorduri naţionale, 11 titluri balcanice, două recorduri balcanice, 12 titluri de Grand Prix, un loc 1 şi un loc 2 la Marele Premiu Europa, campioană europeană de junioare şi de trei ori finalistă, de trei ori finalistă la Campionatele Mondiale, de două ori finalistă la Cupa Mondială, locul 10 în lume.