Cristi Todea la prima conferință de presă premergătoare unui meci de pe teren propriu
Întâlnirea de ieri cu reprezentanții presei a debutat cu declarația clișeu a majorității antrenorilor:” Ne așteaptă un meci greu” completată cu ” echipa adversă are mulți jucători tineri și cu valoare în compartimentul ofensiv”, dar ” sperăm să câștigăm duminică la Șiria”.
Cristii Todea a fost echilibrat în declarațiile de joi, gândește înainte de a arunca răspunsurile, nu are glume cu ziariștii, este preventiv să nu cadă în vreo capcană pusă de jurnaliști.
” Nu ne deranjează schimbarea frecventă a orei de disputare a meciurilor, avem jucători cu experiență în lot care se pot adapta ușor , chiar dacă jucăm într-o etapă de la 12 sau în alta de la 15 sau 11.”
”Victoria din Cupa României de miercuri a reprezentat o gură de oxigen pentru jucătoi și un întăritor pentru moralul lor. Pentru un antrenor contează foarte mult rezultatele, iar pentru a le obține , trebuie nu numai să muncim mult , ci și să ne respectăm reciproc, iar eu simt că există până acum acest lucru”, a mai declarat Todea
Cristi Todea speră că televizarea acestei partide de către un post național să aibă un efect mobilizator pentru cei care vor intra în teren ( meciul va fi televizat de Digi sport , duminică de la 15,30).
În final , antrenorul UTA-ei a declarat că dorește să implementeze în vestiar atmosfera care ar trebui să fie caracteristică într-un club ce poartă denumirea de UTA, iar în ceea ce privește lista jucătorilor la care s-a renunțat, Todea crede că unul sau doi ( fără să dea nume) ar mai putea fi utili actualului lot