Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Criminal din Arad trimis în judecată. Și-a bătut crunt victima pentru un telefon

Un bărbat din Arad care ar fi comis o crimă, luna trecută, când și-ar fi bătut până la ultima suflare victima, pentru a-i fura un telefon, riscă ani grei de detenție, dacă va fi condamnat.

Criminal din Arad trimis în judecată. Și-a bătut crunt victima pentru un telefon
Comentează 1

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus trimiterea în judecată a arădeanului Vasile Răzvan Raţiu, acuzat de omor şi furt calificat.

”Din  probatoriul  administrat în cauză  a rezultat că inculpatul Raţiu Vasile Răzvan, în noaptea de 25-26.10.2016, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a aplicat numeroase lovituri folosind corpuri contondente victimei C.T., provocându-i acesteia decesul, după care, înainte de a pleca de la faţa locului, a luat şi telefonul mobil al victimei”, precizează un comunicat al Parchetului.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Arad, judecătorii urmând să decidă dacă suspectul este vinovat și ce pedeapsă va primi.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite