Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Credincioșii din Parohia Sânpetru-German și-au sărbătorit ocrotitorii spirituali

Sâmbătă, 29 iunie 2019, în ziua de pomenire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel,  biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, din Parohia Sânpetru-German, Protopopiatul Arad, a îmbrăcat haine de sărbătoare cu ocazia sărbătoririi hramului.

Un număr însemnat de credincioși îmbrăcați în straie populare au participat la Slujba Utreniei și a Sfintei Liturghii săvârșite de un sobor de preoți sub protia Preacuviosului Părinte Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului. Alături de Preacuvioșia sa au slujit părintele paroh Mihai Blidar și Părintele Marius Mateiu de la Parohia Munar.

Credincioșii din Parohia Sânpetru-German și-au sărbătorit ocrotitorii spirituali
Comentează 1

Părintele Iustin Popovici a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre istoria şi numele acestei localităţi precum şi despre viaţa şi activitatea Corifeilor Apostolilor, Petru şi Pavel, ocrotitorii atât a bisericilor ortodoxă şi catolică, precum şi a satului.  De asemenea, părintele a vorbit despre icoana care reprezintă îmbrăţişarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, şi care ne înfăţişează imaginea în care cei doi apostoli apar într-o duioasă şi frăţească sărutare a păcii, cu obrajii lipiţi şi cu braţele strângându-se unul pe altul. În această imagine vedem o dumnezeiască invitaţie spre urmare şi imitare.

Răspunsurile liturgice au fost date de către un grup de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox din Arad, dirijați de către Preacucernicul Părinte Prof. Vlad-Sergiu Sandu, preot la Parohia Firiteaz.

După Sfânta Liturghie, s-a săvârşit slujba de hram cu înconjurarea bisericii, apoi  s-a trecut la „sfințirea colacului” de către preoții prezenți, un vechi ritual al locului, fiind de față și nașii care s-au ocupat cu buna organizare a sărbătoririi hramului din anul acesta. La procesiune au participat şi Pr. Horea Ştefan, de la Parohia Secusigiu, coordonatorul cercului misionar Vinga şi Pr. Bogdan Tod, de la Parohia Bodrogu Nou.

De asemenea, dintre oficialităţi menţionăm prezenţa dr. Corina Crişan, consilier judeţean şi a primarului comunei Secusigiu, Ilie Cheşa.

La sfârșitul slujbei de hram, părintele paroh Mihai Blidar, a mulțumit Preacuviosului Părinte consilier pentru prezența sa în mijlocul credincioșilor parohiei în această zi de sărbătoare, preoților prezenți, nașilor hramului  precum și tuturor credincioșilor prezenți la sărbătoarea parohiei.

Pr. Bogdan-Ioan Tod

Parohia Bodrogu-Nou

Galerie foto (10)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite