Corina Crișan: Legea prevenției responsabilizează cetățeanul, nu îl sancționează
Corina Crișan, prim-vicepreședinte al PNL Arad, a declarat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că principalul obiectiv al mult discutatei Lege a prevenției în Sănătate este de a responsabiliza cetățeanul, nu de a-l sancționa.
„În primul rând cred că este foarte important faptul că se discută foarte mult despre Legea prevenției în Sănătate, dezbaterile fiind foarte importante. În același timp, cred că Legea prevenției a fost prezentată într-un mod eronat și negativ de către cei din PSD. Această lege este despre prevenție, nu despre sancționare. Legea prevenției este eminamente pozitivă, iar efectele sunt pozitive. În niciun caz nu este o lege care să sancționeze, care să penalizeze. În calitate de medic vă pot spune că legea este un concept integrat de măsuri de prevenție. Esențiale sunt informarea, educarea și serviciile medicale, toate combinate în așa fel încât obiectivul final să fie o populație educată și sănătoasă. Obiectivul va fi atins pe termen mediu și lung, iar legea își va produce efectele în timp, etapizat și după cunoașterea mecanismelor de implementare prin concursul tuturor actorilor implicați – insitituțiile statului, societatea civilă, furnizorii de servicii medicale, mass-media și, nu în ultimul rând, cetățenii. Cetățeanul trebuie responsabilizat să participe activ la activitatea de prevenție. El are dreptul să fie informat și trebuie implicat și consultat în permanență, iar decizia finală îi aparține. În eventualitatea unui refuz, acesta trebuie să fie asumat în cunoștință de cauză, în sensul că neparticiparea la program va avea consecințe asupra stării sale de sănătate. Statul trebuie să facă programe de prevenție, să le facă publice, să dea bonusuri. Efectuarea unor teste anuale obligatorii și gratuite este o practică curentă a multor state din UE, fiind mult mai ieftin să previi decât să tratezi”, este de părere Corina Crișan.
În același timp, prim-vicepreședintele PNL Arad spune că Legea prevenției are susținere populară, cercetările arătând că peste 90% din români își doresc un program de prevenție.
„Această lege este cerută de români. Potrivit studiilor, 90% din populația țării dorește un program de prevenție, dorește un program de analize și investigații gratuite, astfel încât fiecare cetățean să poată să prevină o îmbolnăvire, să poată să prevină o situație critică de sănătate. România dorește prevenția! Această lege vine în sprijinul tuturor întrucât oferă analize gratuite pentru toată lumea. Asta înseamnă prevenție! A te opune unei astfel de legi înseamnă a lua dreptul românilor la propria sănătate. PNL consideră că prevenția este o necesitate, este o acțiune utilă și mai ales este o dorință a cetățenilor României și ea trebuie transpusă într-o lege”, a mai declarat Corina Crișan, care spune că Legea prevenției responsabilizează statul.
„Legea oferă servicii de prevenție gratuite. Așa cum a fost elaborat textul de lege aflat în dezbatere publică, serviciile de prevenție sunt gratuite, indiferent că sunt intervenții, analize, investigații sau educație. Statul român își asumă în acest fel responsabilitatea prevenirii patologiilor, îmbolnăvirilor la cetățeni. Statul român cheltuie bani pentru acest lucru. Legea introduce pentru prima oară obligativitatea statului român să participe cu fonduri exclusive pentru prevenție. PNL a pus în lege acest lucru pentru că în România avem două tipuri de cetățeni, cei asigurați și cei neasigurați. Statul român trebuie să aibă grijă de toți cetățenii români, indiferent dacă sunt sau nu asigurați. Nu poți să te duci să iei din banii de la asigurați să faci prevenție la neasigurați. Și atunci, lucrul cel mai echitabil este să te duci la bugetul de stat și să spui că suma respectivă se duce numai pentru prevenție și participă toți cetățenii României. După calculele noastre, aproximativ 10% din totalul fondurilor de sănătate, adică fondurile alocate CNAS și MS, ar trebui să satisfacă într-o primă etapă necesarul pentru tot programul național de prevenție (650 – 660 de milioane de euro)”, a mai declarat prim-vicepreședintele PNL Arad, Corina Crișan.