Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Consiliere psihologică obligatorie pentru copiii care săvârșesc fapte penale

Problema minorilor care săvârșesc fapte penale pentru care nu răspund în fața legii este în atenția parlamentarilor. Deputatul PNL Sergiu Bîlcea a anunțat că a votat o nouă lege, prin care minorul care săvârșește fapte penale, dar nu răspunde penal şi părinţii acestuia, sunt obligaţi să participe la programe speciale de consiliere psihologică.

Consiliere psihologică obligatorie pentru copiii care săvârșesc fapte penale
Comentează 0

Proiectul adoptat de deputați modifică şi completează în acest sens art.84 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi art. 121 din Legea nr.286/2009 privind Codul Penal.

„Minorii nu răspund penal pentru faptele săvârșite, indiferent dacă vorbim despre violență, furt sau alte fapte. Totuși, este evident că acest comportament este un pericol atât pentru ei și pentru viitorul lor cât și pentru cei din jur. Prin această lege, ne asigurăm că atât minorii în cauză cât și părinții lor participă la programe de consiliere. Este un pas spre conștientizarea propriilor fapte, a riscurilor pentru ei și pentru cei din jurul lor. În lipsa acordului părinţilor, măsura poate fi dispusă de către instanţa judecătorească”, a spus deputatul Sergiu Bîlcea.

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite