Conferința „Administrația publică locală sub impactul Codului Administrativ” organizat de UVVG
Sala Marii Uniri a fost neîncăpătoare vineri, la conferința „Administrația publică locală sub impactul Codului Administrativ”, susținută de doamna Prof. Univ. Dr. Verginia Vedinaș.
Doamna Vedinaș este membru corespondent al Academiei Oamenilor de Știință din România, Doctor Honoris Causa al U.V.V.G. Arad și este cunoscută ca unul din cei mai buni specialiști din domeniu.
Conferința a debutat cu prezentarea lucrării „Codul Administrativ Comentat”, lucrare în două volume, elaborat de un colectiv coordonat de doamna Prof. Univ. Dr. Verginia Vedinaș. Au urmat dezbateri și sesiuni de întrebări și răspunsuri cu cei prezenți.
Evenimentul l-a avut ca moderator pe Dl. Lector Univ. Dr. Nicolae Radu Stoian, și fost organizat în parteneriat cu Facultatea de Științe Juridice a U.V.V.G. Arad, Instituția Prefectului Județul Arad, consiliul Județean Arad și Centrul Cultural Județean Arad.