Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Contrabandistul care i-a tăiat gâtul prietenului său a fost condamnat în primă instanță

Tânărul de 36 de ani care i-a tăiat gâtul prietenului său cu o bardă de măcelărie și care se ocupă și cu contrabanda în timpul liber a fost condamnat în primă instanță pentru tentativă de omor. Tribunalul Arad l-a condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare, dispunând și interdicția de a se apropia de victimă pe o rază de 50 de metri. De asemenea, instanța l-a mai obligat pe inculpat să plătească atât cheltuielile de spitalizare cât și chetuielile de judecată, însă nu au fost formulate pretenții civile de partea victimei. Sentința poate fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare, această cale de atac fiind și pusă în practică de inculpat, care a înaintat apelul ce se va judeca la instanța din Timișoara. 

Contrabandistul care i-a tăiat gâtul prietenului său a fost condamnat în primă instanță
Comentează 0

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus în data de 25.02.2021 trimiterea în judecată în stare de arest preventiv  a unui inculpat în vârstă de 36 ani, cu privire la comiterea infracţiunii de tentativă la omor.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că în după-amiaza zilei de 06.02.2021, inculpatul a consumat cantităţi mari de alcool împreună cu victima. În jurul orei 21.30, inculpatul şi persoana vătămată au fost transportaţi cu autoturismul, la domiciliile lor situate pe raza comunei Pleşcuţa, de către un martor. În timpul deplasării spre casă între inculpat şi persoana vătămată a început o ceartă, iar când au ajuns la locuinţelor lor (situate la mică distanţă una de alta), cei doi au intrat în curţile proprii.  Inculpatul s-a întors în scurt timp cu o bardă de măcelărie şi s-a îndreptat spre locuinţa persoanei vătămate, dar s-a întâlnit cu aceasta în stradă şi i-a aplicat o lovitură, cu barda, în partea stângă a gâtului, provocându-i o plagă tăiată de circa 12 cm, intens hemoragică,  dispusă între zona de inserţie superioară a pavilionului urechii stângi şi ramul mandibular stâng.

Leziunea suferită de persoana vătămată i-a pus în pericol viaţa şi a necesitat 45-55 zile de îngrijiri medicale, după cum rezultă din raportul de Expertiză Medico-Legală întocmit în cauză de SJML Arad.

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au întocmit un dosar de urmărire penală, urmare faptului că inculpatul, în perioada 24.10.2020-06.02.2021, a deţinut şi comercializat ţigarete de contrabandă de diferite mărci, către ceilalţi 14 coinculpaţi, pe raza oraşului Pecica, comunei Felnac, comunei Periam şi municipiul Arad.

În cauză a fost atribuit număr unic de dosar penal şi a fost dispusă începerea urmăririi penale, efectuarea în continuare a urmăririi penale, respectiv punerea în mişcare a acţiunii penale  faţă de inculpat cu privire la săvârşirea infracţiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cu modificările şi completările ulterioare.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Arad a admis propunerea procurorilor cu privire la inculpat, dispunând arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 30 zile.

Cercetările au fost efectuate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.


Scrie un comentariu

trimite