CONCURSUL JUDEȚEAN ,,HRISTOS ÎN ȘCOALĂ-CUNOAȘTERE ȘI TRĂIRE” Ediția 2016
Liceul Tehnologic ,,Francisc Neuman” din Arad a găzduit și în acest an Concursul județean ,,Hristos în școală-cunoaștere și trăire”. Concursul este organizat de catedra de Religie a Inspectoratului Școlar Județean Arad, sub coordonarea insp. școlar prof. Florin Sirca, și se adresează elevilor din învățământul primar, gimnazial și liceal care studiază disciplina Religie-cultul ortodox, pe baza unui regulament aprobat.
În acest an, peste 200 de elevi de la diferite școli din municipiu și județ, îndrumați de profesori, au participat cu lucrări la cele patru secțiuni: poezie, pictură religioasă, fotografie religioasă și felicitări și ornamente de Crăciun. Jurizarea creațiilor elevilor s-a făcut în 14 decembrie 2016, la liceul organizator, de către o echipă din care au făcut parte profesori de religie, profesori de desen, profesori de limba română și un reprezentant al elevilor. Misiunea comisiei nu a fost tocmai ușoară. Aceasta, deoarece la majoritatea lucrărilor (desene, icoane pe sticlă, ornamente, felicitări, fotografii religioase etc.) elevii au dat dovadă de creativitate, echilibru, sensibilitate și fior religios, realizând produse de o frumusețe și calitate deosebite.
Echipa organizatoare din cadrul Liceului Tehnologic ,,Francisc Neuman”, coordonată de prof. dr. Sinaci Maria, a expus lucrările participante la concurs într-o miniexpoziție spre a putea fi vizualizate de către elevi și profesori.
Toți elevii care au participat cu lucrări la acest concurs și profesorii coordonatori au fost felicitați de echipa organizatoare.