Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Concluziile dezbaterii publice referitoare la Strategia Culturală a Municipiului Arad 2015-2025

Concluziile dezbaterii publice referitoare la Strategia Culturală a Municipiului Arad 2015-2025
Comentează 0

 Miercuri, 11 noiembrie 2015, a avut loc dezbaterea publică a primului document strategic privind Strategia Culturală a Municipiului Arad 2015-2025. La invitația de a participa la această dezbatere, lansată de Primăria Municipiului Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad și Asociația Film ETC., au răspuns un număr mare de arădeni, astfel încât Sala Regele Ferdinand a Primăriei Arad a fost plină de arădeni preocupați de traiectoria culturală a orașului.

Documentul strategic a fost elaborat în urma procesului de analiză și consultare cu o largă paletă de actori culturali din Arad, precum și pe baza  sondajului privind practicile culturale ale arădenilor, proces coordonat în perioada aprilie-august 2015 de Asociația Film ETC. Acesta poate fi consultat atât pe site-ul Primăriei Municipiului Arad, cât și în pagina web, creată special, pentru acest proces, StrategiaCulturalaArad.wordpress.com

Pentru a oferi posibilitatea neechivocă tuturor arădenilor de a-și aduce aportul și de a-și exprima opinia cu privire la strategia culturală care urmează a fi adoptată, termenul s-a prelungit până vineri, 13.11.2015, inclusiv. Așadar, toți cei care în urma dezbaterii publice doresc să aducă completări, alături de cei care nu au reușit până în acest moment să consulte documentul strategic, au posibilitatea fie de a descărca documentul integral (în format pdf), fie de a examina principalele prevederi prin accesarea meniului din site-ul StrategiaCulturalaArad.wordpress.com și de a depune propunerile lor până la sfârșitul zilei de vineri.

Această dezbatere publică a fost găzduită de Claudia Macra și mediată de Oana Radu, din partea Asociației Film ETC., care a coordonat elaborarea documentului strategic, a prezentat metodologia, dar mai ales concluziile și recomandările care se regăsesc în acest document. Un aspect evidențiat în această prezentare a fost faptul că strategia culturală a municipiului urmează a ghida acțiunea și dezvoltarea culturală a orașului pentru următorii ani, indiferent de rezultatul competiției pentru obținerea titlului Capitală Europeană a Culturii 2021. Un accent deosebit în prezentarea realizată a căzut asupra celor 5 obiective strategice prevăzute în strategie, precum și asupra obiectivelor specifice aferente fiecărui obiectiv strategic.

Intervențiile venite din public, mai degrabă decât a aduce completări, au pus în evidență anumite prevederi utile care se regăsesc deja în strategia elaborată, precum necesitatea de a slăbi radical presiunea de a finanța evenimente culturale strict prin intermediul administrației publice locale, nevoia de a dobândi instrumentele necesare pentru a atrage fonduri private și nevoia de dezvoltare a competențelor în acest sens, deciziile strategice cu privire la accesul gratuit la evenimente culturale versus accesul cu plată, găsirea unor soluții pentru o exploatare mai eficientă a patrimoniului imaterial, precum și deschiderea strategică înspre dezvoltarea unui spațiu multicultural.

Publicul prezent a reacționat pozitiv în privința direcțiilor oferite prin intermediul acestei strategii. A fost notat de asemenea faptul că este prima strategie culturală pe termen cu adevărat lung și că în urma procesului consultativ zonele de necesitate și potențial au fost foarte precis reperate, însă adevărata provocare începe doar în acest moment, în care vom începe procesul de implementare.

www.cmcarad.ro

Facebook: Centrul Municipal de Cultura Arad

 

Galerie foto (35)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite