Compania de Teatru „Aradi Kamaraszínház” la Festivalul Național de Teatru 2021
Spectacolul „Văduva Karnyó și cei doi zvăpăiați”, de Csokonai Vitéz Mihály, pusă în scenă de Compania de Teatru „Aradi Kamaraszínház” și Compania „Pinceszínház” de la Szeged (Ungaria), a fost selectat în programul celei de-a 31-a ediții a Festivalului Național de Teatru. Criticii Oana Cristea Grigorescu, Cristina Rusiecki și Claudiu Groza sunt selecționerii și directorii artistici ai prezentei ediții, la care vor participa 38 de spectacole din țară.
Festivalul Național de Teatru este considerat de mulți drept cea mai importantă manifestare teatrală organizată în România. Cea de-a 31-a ediție a festivalului se va desfășura în perioada 6-14 noiembrie, în format online, din cauza restricțiilor impuse de pandemie.
Până în prezent, coproducția trupelor Compania de Teatru „Aradi Kamaraszínház” și Compania „Pinceszínház” de la Szeged a fost prezentată în județele Arad și Timiș în cadrul Caravanei Culturale în Diasporă, respectiv în Ungaria în cadrul celei de-a 33-a ediții a Festivalului Teatrelor Maghiare de la Kisvárda (Ungaria), unde a obținut două premii importante. Actrița Éder Enikő a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar, iar actorul Gerner Csaba a fost desemnat cel mai bun actor în rol secundar. Actrița Éder Enikő interpretează rolul lui Samu, iar Gerner Csaba, rolul lui Lázár în spectacolul „Văduva Karnyó și cei doi zvăpăiați”.
Realizatorii spectacolului au fost premiați și la cea de-a 27-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru „ATELIER” de la Baia Mare. „Văduva Karnyó și cei doi zvăpăiați” a fost singurul spectacol în limba maghiară în competiția festivalului, publicul, respectiv juriul – alcătuit din actrița și poeta Ioana Crăciunescu, criticul de teatru și scriitorul Doru Mareș, teatrologul și criticul literar Claudiu Groza –, l-au urmărit cu subtitrare în limba română. Tapasztó Ernő, directorul artistic al Companiei „Aradi Kamaraszínház” a câștigat premiul pentru cea mai bună regie, iar actorul Gerner Csaba a fost desemnat cel mai bun actor. Membrii companiilor „Szegedi Pinceszínház” și „Aradi Kamaraszínház” au obținut încă trei nominalizări, după cum urmează: actrița Éder Enikő la premiul pentru cea mai bună actriță, Szvatek Péter la premiul pentru scenografie și Varsányi Anna la premiul pentru costume.
Spectacolul „Văduva Karnyó și cei doi zvăpăiați” s-a născut în cadrul Programului Déryné din Ungaria.
„Văduva Karnyó și cei doi zvăpăiați”, de Csokonai Vitéz Mihály
Cu: Varga Bálint, Kancsár Orsolya, Éder Enikő, Kálmán Zsófia, Gerner Csaba, Balog József, Gulyás Hermann Sándor
Scenograf: Szvatek Péter
Costume: Varsányi Anna
Asistent regie: Hadas-Gábor Zsófia
Regizor: Tapasztó Ernő