Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

COD RUTIER 2022. Amenzi uriaşe pentru consumul de alcool la volan

Poliţia Capitalei a reţinut zeci de permise şi a dat amenzi de zeci de mii de lei şoferilor prinşi că au încălcat Codul Rutier.

COD RUTIER 2022. Amenzi uriaşe pentru consumul de alcool la volan
Comentează 0

COD RUTIER 2022. Poliţiştii rutieri au aplicat 65 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 26.000 de lei, au reţinut zece permise şi au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa substanţelor psihoactive, în urma controalelor desfăşurate în noaptea de duminică spre luni în Capitală.

”În noaptea de 16/17 Ianuarie a.c., poliţiştii Brigăzii Rutiere au acţionat pe arterele din Capitală pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă rutieră, reducerea riscului rutier în rândul participanţilor la trafic, precum şi pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive. În cadrul activităţilor de control desfăşurate, poliţiştii rutieri au aplicat 65 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 26.000 de lei, şi au întocmit 1 dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa substanţelor psihoactive”, anunţă Poliţia Capitalei. 

De asemenea au fost reţinute 10 permise de conducere: 1 pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice-contravenţie; 1 pentru infracţiunile la regimul rutier; 5 pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului; 3 pentru circulaţia pe sens opus.

COD RUTIER 2022. Bărbatul prins conducând sub influenţa substanţelor psihoactive are 33 de ani şi a fost depistat pe o stradă din Sectorul 4, în urma testării cu aparatul DrugTest. El a fost dus la sediul INML în vederea prelevării de mostre biologice şi a fost deschis un dosar de cercetare penală.

Sursa: romaniatv.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite