Clopoţelul a sunat la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu”Arad (FOTO)
Încă de la primele ore ale dimineţii curtea Şcolii Gimnaziale „ Avram Iancu“ Arad a fost neîncăpătoare pentru sutele de elevi şi părinţi veniţi să asiste la festivitatea de deschidere a noului an şcolar.
Cele mai mari emoţii le-au avut cei mai mici şcolari, cei care au intrat în clasa pregătitoare. Astfel au avut parte de o primire frumoasă, organizată de către doamnele învăţătoare, dar şi de către elevi, colegii lor din clasele mai mari. Cu paşi timizi, cu buchete de flori în mâini, micuţii au făcut pentru prima oară cunoştinţă cu viaţa de şcolar.
Festivitatea a fost deschisă cu intonarea imnului naţional. După urările de bun venit din partea domnului director Moldovan Pompiliu, preotul paroh s-a rugat împreună cu elevii, dascălii şi părinţii pentru un an nou plin de reuşite. Festivitea a fost încheiată cu un scurt program artistic de dansuri populare susţinut de Ansamblul “Mărunţica”.
Mult success în noul an şcolar! Sănătate, putere de muncă şi rezultate deosebite!
Prof. înv. primar
Silaghi Florentina