Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Claudia Boghicevici iniţiază o consultare pe tema Strategiei de Dezvoltare Turistică a Staţiunii Moneasa

Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, a iniţiat o consultare publică pentru dezbaterea unei strategii de revitalizare a Staţiunii Moneasa.

Claudia Boghicevici iniţiază o consultare pe tema Strategiei de Dezvoltare Turistică a Staţiunii Moneasa
Comentează 1

„Pentru Consiliul Judeţean turismul reprezintă una dintre cele mai importante resurse de care dispune Aradul, insuficient valorificată. Este necesară o strategie coerentă şi eficientă, iar Staţiunea Moneasa este unul dintre pilonii importanţi ai acestei strategii. Am organizat această consultare publică pentru a afla opinia tuturor factorilor implicaţi, de la administraţia locală şi judeţeană la agenţii economici şi operatorii din turism. Dorim ca Moneasa să redevină o perlă a judeţului Arad, dar avem nevoie de un parteneriat real cu administraţia”, a declarat Claudia Boghicevici.

Consultarea publică va avea loc vineri, 5 mai, ora 16.30, la sediul Consiliului Judeţean Arad, sala „Vasile Goldiş”.

Au fost invitaţi toţi parlamentarii de Arad, Instituţia Prefectului, consilierii judeţeni, reprezentanţi ai celor două universităţi arădene, primarul şi toţi consilierii locali ai Monesei, aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean, agenţi economici, operatori din turism şi, pe această cale, toţi cei interesaţi de dezvoltarea Staţiunii Moneasa.

Comunicat CJ Arad


Scrie un comentariu

trimite