Clădirea fostei fabrici MARTA va fi preluată gratuit de municipalitate
Primarul Călin Bibarţ a anunţat că a avut astăzi o întâlnire în vederea preluării cu titlu gratuit a clădirii fostei fabrici de automobile MARTA.
„M-am întâlnit astăzi cu conducerea Fabricii de vagoane «ASTRA RAIL Industries S.A.», în vederea preluării gratuite a clădirii fostei fabrici de automobile «Marta», o mărturie a dezvoltării industriale a Aradului de la început de secol XX. Vom primi ca donație această clădire, în vederea restaurării și integrării ei în circuitul turistic, pentru întregirea istoriei orașului, #pentruARAD”, a scris pe Facebook primarul Călin Bibarţ.
Sursa foto: Facebook Călin Bibarţ