Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Cinci copii, rătăciți în Masivul Postăvaru. Cum a decurs operațiunea de salvare

Cinci copii care au vrut să ajungă, miercuri seara, în Masiul Postăvaru s-au rătăcit, aceştia fiind găsiţi de jandarmii montani din Poiana Braşov, care i-au coborât cu ajutorul unui ratrac, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cinci copii, rătăciți în Masivul Postăvaru. Cum a decurs operațiunea de salvare
Comentează 0

Jandarmii montani din Poiana Braşov au fost solicitaţi să intervină, miercuri seara, în sprijnul a cinci copii cu vârste cuprinse între 10 şi 15 ani, care s-au rătăcit în timp ce se deplasau pe drumul spre "Peştera de lapte" şi mai aveau 600 de metri până la acest loc. Aceştia au pornit din Şaua Tâmpei şi intenţionau să ajungă în Masivul Postăvaru.

„Apelul s-a întrerupt din cauza lipsei de semnal, dar s-a reuşit localizarea celor 5 pe traseul montan marcat printr-un cerc alb cu o bulină albastră. (...) Cu sprijinul administraţiei pârtiilor din Poiana Braşov, cei cinci minori au fost localizaţi şi coborâţi în siguranţă în staţiune, cu ajutorul unui ratrac”, arată jandarmii montani.

Potrivit salvatorilor, copiii nu erau echipaţi corespunzător şi erau speriaţi de situaţia dificilă prin care au trecut. Ei nu au fost accidentaţi.


Scrie un comentariu

trimite