Ce spune Gheorghe Falcă despre propunerea lui Barna ca președinții celor trei partide care vor forma Guvernul să devină vicepremieri (VIDEO)
Europarlamentarul arădean Gheorghe Falcă, președintele PNL Arad, a reacționat după propunerea făcută de Dan Barna, copreședinte al Alianței USR PLUS, ca președinții celor trei partide care vor forma Guvernul să primească funcții de vicepremier, iar la președinția Camerei Deputaților, mărul discordiei în negocieri, să fie numit Cătălin Drulă. Conform digi24.ro, Falcă susține că astfel de propuneri trebuie făcute la masa negocierilor, nu prin declarații publice. În plus, potrivit lui Falcă, Barna confirmă astfel că a greșit când a încercat să-și impună numirea la Camera Deputaților
„Cred că dl Barna confirmă că a greșit când a încercat să impună numirea lui ca președinte al Camerei Deputaților. Cred că astfel de ieșiri nu ajută pe nimeni, cred că astfel de lucruri trebuie făcute în interior, în ceea ce înseamnă încrederea între parteneri. În cazul acelor negocieri ieșim cu o soluție pentru ceea ce înseamnă programul de guvernare, pentru că acesta va fi legea care va permite gesionarea de către Guvern și Parlament a treburior publice, apoi modul în care va arăta Guvernul României și în final despre oamenii care vor ocupa atât funcțiile executive, cât și funcțiile pentru Camera Deputaților și Senat”, a spus Falcă la Digi24.
Întrebat dacă PNL ar putea accepta varianta propusă de Dan Barna, Falcă a spus: „Eu cred că toate aceste lucruri ar trebui discutate la masa negocierii și niciodată prin declarații. Dacă ne respectăm, ne spunem lucrurie în interior, nu prin mass media”.