Ce instituție dă iama în tiriștii din Zona Industrială Vest?
Șoferii de TIR care parchează pe unde îi taie capul în Zona Industrială Vest sunt buni de plată. Aceștia au intrat în colimatorul polițiștilor locali care au făcut o acțiune în zonă.
Au staționat neregulamentar cu autovehicule având masa maximă admisă de peste 3,5 tone, în Zona Industrială Vest, motiv pentru care au fost identificați și, ulterior, invitați la sediul Direcției Generale Poliția Locală Arad. Reprezentanții a 17 societăți comerciale din municipiu vor primi invitația de a se prezenta și a le dezvălui polițiștilor locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice și Parcări identitatea șoferilor care au staționat neregulamentar pe străzile 1, 2 și 3 din Zona Industrială Vest, la data de 26.04.2019. În lipsa informațiilor necesare sancționării contravenționale a respectivilor șoferi, amenzile vor fi suportate de către societățile comerciale în cauză.