Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ce fac unii politicieni în speranța că vor mai obține câteva voturi în plus

În speranța că va obține câteva voturi de la arădeni, deputatul Mihai Fifor, care este și președinte al PSD Arad, încearcă să își suprapună imaginea peste cea a Guvernului, pe care-l laudă peste măsură.

Într-o postare recentă pe Facebook, șeful social-democraților arădeni, scrie despre creșterea PIB-ului și, pe cale de consecință, despre beneficiile unei guvernări care poartă amprenta PSD.

Ce fac unii politicieni în speranța că vor mai obține câteva voturi în plus
Comentează 2

„Creșterea PIB în primele trei luni ale acestui an a fost de 5 (cinci) ori mai mare decât cea prognozată inițial ( 0,5% vs 0,1%).

Această realitate, coroborată cu datele și anticipațiile BNR, care arată că inflația scade sub așteptări, iar economia crește peste așteptări, demonstrează că guvernul Marcel Ciolacu face ce trebuie, ia măsurile corecte, în pofida caracterului electoral al acestui an și a temerilor că interesul politic va prima asupra celor general-economice”, scrie printre altele deputatul Fifor.

Dar haideți să vedem ce scrie presa națională despre inflație, inflație care ne place sau nu să recunoaștem, ne cam mănâncă din venituri.

„Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în mai la 2,7%, de la 2,6% în aprilie, în timp ce România este, pentru a cincea lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate marţi de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat), citate de Agerpres.

În mai, ţările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei au fost Lituania (0%), Finlanda (0,4%) şi Italia (0,8%). La polul opus, ţările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei au fost România (5,8%), Belgia (4,9%) şi Croaţia (4,3%)”, scriau în iunie jurnaliștii de la hotnews.ro, deci nu stăm chiar așa de bine la capitolul inflație, așa cum se laudă pesediștii, care scot în evidență doar ceea ce este de natură să... le înfrumusețeze imaginea.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite