Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ce despăgubiri să ceri dacă întârzie avionul sau alt mijloc de transport?

Ce despăgubiri să ceri dacă întârzie avionul sau alt mijloc de transport?
Comentează 2

Indiferent de mijlocul de transport pe care calatorii il folosesc pentru a se deplasa de la o destinatie la alta in cadrul Uniunii Europene, acestia au anumite drepturi. Mai mult, atunci cand intervin situatii neprevazute pe parcursul calatoriei, de exemplu intarzierea mijlocului de transport, anularea cursei, pierderea bagajelor, pasagerii pot solicita operatorilor de transport plata unor despagubiri care pornesc de la 200 de euro si pot ajunge chiar si la 21.000 euro.

Despagubirile in cazul zborului cu avionul pot depasi 1.200 de euro

Potrivit europa.eu, pasagerii care calatoresc cu avionul au anumite drepturi, care se aplica in situatiile in care programul de zbor este perturbat din cauza intarzierilor, anularilor si suprarezervarilor.

De asemenea, aceste drepturi se aplica si in situatiile in care se decoleaza de pe orice aeroport situat in UE sau se aterizeaza pe teritoriul UE la bordul unei aeronave apartinand unui transportator aerian din UE sau Islanda, Norvegia ori Elvetia.

Daca pasagerilor nu li se permite imbarcarea, zborul este anulat ori s-au facut rezervari peste limita locurilor disponibile, atunci acestia dreptul:

  • fie sa isi continue calatoria folosind mijloace de transport comparabile,
  • fie sa obtina rambursarea pretului biletului si, daca este cazul, sa beneficieze de transport gratuit inapoi la punctul de plecare.

In situatia in care avionul are intarzieri mai mari de cinci ore, calatorii au dreptul la rambursarea costului biletului, mentioneaza europa.eu.

Atentie! Din momentul in care pasagerii accepta solutia rambursarii, compania aeriana este scutita de obligatia de a le asigura continuarea calatoriei sau de a le oferi alt tip de asistenta.

In cazul in care pasagerilor nu li se permite imbarcarea, zborul este anulat sau ajung la destinatia finala, inscrisa pe bilet, cu o intarziere de peste 3 ore conform europa.eu, acestia pot sa primeasca si despagubiri intre 250 si 600 de euro, in functie de distanta, dupa cum urmeaza:

Zboruri in interiorul UE:

  • sub 1.500 de km: 250 de euro
  • peste 1.500 de km: 400 de euro

Zboruri intre un aeroport din UE si unul din afara UE:

  • sub 1.500 de km: 250 de euro
  • intre 1.501 si 3.500 de km: 400 de euro
  • peste 3.500 de km: 600 de euro

Daca operatorul aerian va oferi un zbor alternativ, cu un orar asemanator, atunci valoarea despagubirii poate sa scada cu 50%.

Atentie!  Potrivit sursei citate, calatorii NU au dreptul la despagubiri pentru anulari daca:

  • zborul a fost anulat din motive exceptionale, de exemplu din cauza conditiilor meteo nefavorabile;
  • au fost informati ca zborul este anulat cu 2 saptamani inainte de ziua plecarii;
  • li s-a oferit un zbor alternativ pe aceeasi ruta, cu un orar de zbor asemanator.

Totusi, chiar daca acestia nu au dreptul la despagubiri pentru circumstante exceptionale, operatorul trebuie sa le propuna una din urmatoarele variante:

  • rambursarea costului biletului (intreg sau corespunzator segmentului de zbor pe care nu l-au parcurs);
  • o alta modalitate de transport pana la destinatia finala, cu prima ocazie;
  • reprogramarea zborului la o data aleasa de acestia (in functie de locurile disponibile).

In ceea ce priveste bagajele, daca acestea sunt pierdute, deteriorate sau au sosit cu intarziere, atunci calatorii pot avea dreptul la o despagubire din partea companiei aeriene, de pana la aproximativ 1.220 de euro.

Mai mult, daca in bagaje sunt transportate obiecte de valoare, atunci calatorii pot inainta companiei aeriene o declaratie speciala contra cost, cel tarziu in timpul formalitatilor de check-in, situatie in care ar putea obtine despagubiri mai mari de 1.223 de euro, informeaza sursa citata.

Mai multe pe avocatnet.ro.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite