Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Local

Bătrâna Doamnă se desparte de Roger Jr. şi Batha

Conducerea UTA-ei a anunţat astăzi în mod oficial că se desparte de încă doi jucători. Este vorba despre Roger Jr şi Batha. Până acum, numărul jucătorilor la care s-a renunţat ajunge la 14.

Comentează 1

Câte oferte au fost depuse pentru proiectarea noului Complex Matern-Pediatrie

Se fac noi paşi înspre construirea Complexului Matern-Pediatrie, o investiţie în valoare de 115 milioane de lei finanţată prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Potrivit lui Iustin …

Comentează 1

Glad Varga, după audierea noului ministru al Mediului: „Îl asigur de întregul meu sprijin pe propunerile legislative pentru atingerea obiectivelor asumate de România”

Deputatul liberal arădean Glad Varga susţine, după audierea în comisiile reunite de mediu a noului ministru Mircea Fechet, că va sprijini propunerile legislative care să ducă România mai aproape de atingerea …

Comentează 1

CONTINUĂ ÎNSCRIERILE PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2023-2024

Rectorul U.V.V.G. Arad, Doamna Profesor Universitar Doctor Coralia Cotoraci : „Ca în fiecare an, așteptăm cu emoție absolvenții claselor a XII-a, dar și pe cei care au luat la o vârstă mai matură …

Comentează 4

UTA face primul transfer: Godberg Barry Cooper şi semnează noi contracte cu trei jucători aflaţi în lot

După despărţirile care au fost oficializate zilele trecute, conducerea clubului UTA a anunţat, în cursul serii trecute, că a făcut primul transfer. Vorbim de Godberg Barry Cooper, care a semnat ieri un contract pe o …

Comentează 0

Ramona Lile: „UAV vă invită la Ghioroc Summer Fest”

E oficial. Duminică, 18 iunie, la orele 15.00 se deschide cea de a 12-a ediție a festivalului „Ghioroc Summer Fest”. Spuma party, color party, Noaptea DJ-ilor, și multe alte surprize pregătite de organizatori …

Comentează 0

Discuţii despre schimbările pe care noul Complex Matern-Pediatrie le va produce în actul medical

Președintele CJ Arad, Iustin Cionca, a avut o întâlnire de lucru cu dr. Cristian Furău, medic primar Obstretică-Ginecologie, coordonator bloc operator 3  și dr. Gheorghe Furău, șef secție …

Comentează 0

Tot mai multe intoxicaţii cu ciuperci; ce sfaturi dau arădenilor reprezentanţii DSP; este sau nu indicat consumul de alcool atunci când mâncăm ciuperci

Având în vedere condițiile meteorologice din ultima perioadă, caracterizate prin ploi dese și abundente precum și umiditate crescută, favorabile apariției ciupercilor, Direcția de Sănătate Publică Arad …

Comentează 0

Geanina Pistru a făcut parte din delegația OFL în Republica Moldova

„Împreună fără frontiere” a fost ideea principală a Conferinței Women4Security, care a avut loc în Republica Moldova, cu o reprezentare la cel mai înalt nivel din partea țării gazdă. Din …

Comentează 0

Ce spune Glad Varga după audierea viitorului ministru al Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului

Miniştrii noului Guvern sunt audiaţi, astăzi, de comisiile Parlamentului, urmând ca votul de învestitură să fie dat mâine, în cadrul unei şedinţe care va începe la ora 12. După audierea lui …

Comentează 0

Urmareste-ne pe:

🔀Nu rata

Analiza activității I.P.J. Arad în primele 3 luni ale anului 2025

Din punct de vedere al infracționalității sesizate, au fost înregistrate 1.410 fapte, dintre care 811 infracțiuni judiciare, 188 de natură …

Comentează

Producții locale reprezentative și spectacole provocatoare și inovative în FITN 2025

10 mai 2025. Aceasta este data la care Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad spune „Start!” celei de a 10-a ediții a …

Comentează

Citire apometre la abonați în săptămâna 22.04.2025 – 30.04.2025

Marți 22.04.2025 (contoare mecanice): Ghe. Popa De Teius, Banu Maracine, Iustin Marsieu, Piata Mihai Viteazul, Ioan Sava, Aleea Faget, …

Comentează

Festivalul Internațional de Teatru Nou 2025 are loc între 10 și 22 mai

Evenimentul vedetă, pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad este, fără doar și poate, în luna mai, cea de a X-a ediție a …

Comentează 1

De ce contează securitatea digitală în 2025

În 2025, suntem mai conectați, dar și mai vulnerabili Ne petrecem o mare parte din viață în spațiul digital: lucrăm online, …

Comentează

”Realizări și Rezultate obținute de polițiștii din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad în anul 2024” și ”Rezultatele obţinute de poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Arad în anul 2024”

 ”Realizări și Rezultate obținute de polițiștii din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad …

Comentează

Proiectul tehnic pentru noul Complex Matern-Pediatrie a fost finalizat

A fost finalizat proiectul tehnic pentru noul Complex Matern-Pediatrie, fiind predat Consiliului Județean Arad de SC Pro Arhitectura SRL, la mai …

Comentează

Programul centrelor de permanență medicală din județul Arad pentru Sărbătorile Pascale 2025

Vă informăm că, pe perioada Sărbătorilor Pascale, asistența medicală primară se asigură în regim de gardă prin cele 20 de centre de …

Comentează

Accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o motocicletă la Gara CFR (Foto)

În această dimineață de 16 Aprilie, în jurul orei 10:30, echipajul medical SMURD Terapie Intensivă Mobilă din cadrul Detașamentului …

Comentează

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în seara de sâmbătă și distribuită în toate eparhiile Patriarhiei Române

Patriarhia Română a anunțat că Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara și va fi distribuită în toate …

Comentează