Local
România sălbatică – proiecție specială în Arad pe 12 septembrie, înainte de lansarea în cinema
România Sălbatică, cel mai spectaculos documentar dedicat naturii din țara noastră și cel mai urmărit film la ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), unde a cucerit și …
Cât costă gunoaiele aruncate aiurea; de luna aceasta Poliţia Locală va putea confisca vehiculele folosite la transport
Poliţia Locală anunţă că între 26 august şi 6 septembrie au fost aplicate șapte amenzi contravenționale în cuantum total de 9.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Regulamentului de organizare și …
Două zile pentru teste: utiştii care merg la stadionul pentru meciul cu Rapid se pot testa joi şi vineri
Reprezentanţii clubului UTA anunţă că pentru a se evita aglomeraţia la testare, suporterii care merg la meciul cu Rapid se pot testa atât joi, cât şi vineri.
2.033 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care la Arad 26
BULETIN DE PRESĂ - 7 septembrie 2021, ora 13.00 Până astăzi, 7 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.109.076 de cazuri de persoane …
INCIDENȚA LA ZI (07.09.2021) A CAZURILOR DE COVID-19 ÎN LOCALITĂȚILE JUDEȚULUI ARAD
În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, la nivelul Județului Arad …
Un mesaj de la Arad: trei grupe ale UTA-ei s-au întors învingătoare de la turneul „Poli Centenar”
Trei dintre grupele mici ale Bătrânei Doamne s-au întors învingătoare de la turneul „Poli Centenar”, desfășurat zilele trecute în orașul de pe malul Begăi. Cele trei …
Parcul de tramvaie de la Cluj înlocuit cu tramvaie fabricate la Arad
Parcul de tramvaie de la Cluj-Napoca este înlocuit cu tramvaie produse la Arad, la fabrica Astra Vagoane Călători. Conducerea Companiei de Transport Public din Cluj-Napoca a decis să scoată să scoată din …
Nu mai puţin de 70.000 de lei au strâns poliţiştii rutieri din Arad în ultimele 24 de ore
Poliţiştii rutieri din Arad au constatat în ultimele 24 de ore mai multe abateri în traficul judeţului nostru. Mai mulţi şoferi au fost sancţionaţi, iar unii dintre ei s-au ales cu permise reţinute şi …
“Complet Necunoscuți” - spectacol de teatru – film, în regia lui Octavian Strunilă, la Filarmonica Arad
Leonid Doni, Paul Ipate, Adrian Ștefan și Octavian Strunilă vin la Filarmonica Arad, în 2 octombrie, la ora 19.00, cu spectacolul de teatru – film “Complet Necunoscuți”.
Mai mulţi tineri din Lipova au fost avertizaţi de către poliţişti
Polițiștii Compartimentului de Analiza și Prevenirea Criminalității, ai Poliției orașului Lipova, împreună cu inspectori ai D.G.A.S.P.C. Arad au desfășurat o activitate preventivă în orașului Lipova, …
Rămas bun, profesor Pavel Belean
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a publicat pe site-ul instituției un mesaj în memoria celui care fost Pavel Belean, director …
România, din nou membră în Comisia de Statistică a ONU pentru un mandat de patru ani
România a obținut un nou mandat în prestigioasa Comisie de Statistică a Organizației Națiunilor Unite, revenind astfel în acest …
Expoziția „Istorie economică arădeană. Societăți pe acțiuni. Colecția Alois Weil”, deschisă la Complexul Muzeal Arad
Complexul Muzeal Arad, în colaborare cu Asociația Culturală „Colecția Alois Weil” și în parteneriat cu Biblioteca …
China respinge noile amenințări tarifare ale lui Trump
Reacție fermă de la Beijing la anunțul liderului american China a transmis un mesaj categoric după ce președintele american Donald Trump a …
300 de ani de învățământ în limba germană în Aradul Nou
Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn” Arad împreună cu Forumul Democrat al Germanilor Arad și Cercul Cultural …
Prima victorie a echipei UAV în calificările pentru Campionatul Universitar de Fotbal
Primul meci și prima victorie pentru fotbaliștii Universității „Aurel Vlaicu” din Arad (antrenor: Claudiu Bulzan), în fața …
Vacanță de 1 Mai la mare? CFR Călători introduce trenuri suplimentare spre litoral
Mai multe opțiuni pentru turiștii care aleg marea Pentru minivacanța de 1 Mai, CFR Călători extinde rețeaua de transport spre litoral. …
Bilanțul misiunilor pompierilor arădeni din acest sfârșit de săptămână
În perioada 04–06 aprilie 2025, pompierii militari arădeni au intervenit pentru gestionarea optimă a celor 69 de situații de urgență …
UAV - Forumul Global privind Dreptul Internațional: Perspective publice, private și penale
Institutul de Studii Geopolitice al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad (IGS-UAV), în colaborare cu Institutul European de …
Pictat de Dali într-o terifiantă ședință de spiritism
P(r)oza zilei: Pictat de Dali într-o terifiantă ședință de spiritism Iată portretul pe care mi l-a făcut Salvador Dali (cu ajutorul …