Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Când începe curăţenia de toamnă şi care este programul anunţat de Primărie

Primăria Municipiului Arad prin Direcția Edilitară – Serviciul Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban anunță demararea curățeniei generale de toamnă. Acțiunile edilitar-gospodărești sunt programate să se desfășoare în perioada 20 octombrie - 26 noiembrie 2021.

Când începe curăţenia de toamnă şi care este programul anunţat de Primărie
Comentează 0

În acest interval, în toate cartierele orașului, vor fi igienizate platformele gospodărești, vor fi executate lucrări de întreținere a canalizării pluviale (curățare guri de scurgere, înlocuit grătare, guri de scurgere din materiale compozite, înlocuit capace cămine de vizitare din materiale compozite, înlocuit capace cămine de vizitare din oțel). De asemenea sunt prevăzute lucrări la infrastructura energetică (reparații și întreținere iluminat public, înlocuire corpuri de iluminat defecte și becuri arse, remedieri defecte de rețele, verificare funcționare iluminat public). Conform programului stabilit pe cartiere, se vor ridica resturile vegetale rezultate în urma toaletărilor de copaci. Aceste tipuri de deșeuri vor fi depozitate în fața porților, astfel încât să nu stânjenească accesul pietonal sau traficul rutier. De acolo vor fi ridicate de către operatorii de servicii edilitare.  

Programul de curățenie presupune și colectarea de deșeuri- echipamente electrice și electronice - campanie efectuată de către Ecotic în intervalul 11 octombrie - 11 noiembrie 2021. La dispoziția cetățenilor a fost pus numărul de telefon 0751-302-123/ *7711, care poate fi apelat pentru ridicarea gratuită de la domiciliu a dispozitivelor electrice și electronice care nu mai sunt folosite.

Curăţenia generală de toamnă începe chiar din centrul municipiului (partea dreaptă până la Gară) unde echipele edilitare vor interveni timp de trei zile: între 20 - 22 octombrie. Alte trei zile, între 25 - 27 octombrie, vor fi alocate tot zonei centrale, dar de această dată partea stângă până în zona Sălii Polivalentă.

În continuare, echipele edilitare care sprijină municipalitatea în această acţiune tradiţională vor respecta următorul program:

Alfa: 28.10.2021 - 29.10.2021;

Confecții, Pârneava, Cadaș, Silvaș: 01.11.2021 - 02.11.2021;

Grădiște și 6 Vânători: 03.11.2021 - 04.11.2021;

Calea Romanilor și Drăgășani: 05.11.2021 - 08.11.2021;

Aradul Nou, Subcetate și Sânnicolaul Mic: 09.11.2021 - 10.11.2021;

Vlaicu stânga și Bujac: 11.11.2021 - 15.11.2021;

Vlaicu dreapta și Gai: 16.11.2021 - 18.11.2021;

Micălaca (zonele 100, 200, 500): 19.11.2021 - 23.11.2021;

Micălaca (zona 300): 24.11.2021 - 26.11.2021;

Reprezentanţii Primăriei au ţinut să precizeze că în funcție de complexitatea situațiilor întâlnite pe străzi sau de condițiile meteorologice nefavorabile efectuării anumitor activități edilitar-gospodărești, programul poate fi decalat sau modificat.

„Acţiunea de salubrizare generic intitulată «Curăţenia de toamnă» se desfășoară cu sprijinul operatorilor de servicii edilitare, dar este şi o datorie civică a cetăţenilor, a asociaţiilor de proprietari/locatari, a agenţilor economici. În acest sens, îi invităm să se alăture demersului municipalităţii, iar celor care au făcut-o, cu alte ocazii, le mulţumim pentru sprijinul acordat! Până la urmă, Aradul poate fi mai curat cu ajutorul fiecăruia dintre noi!”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei.

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite