Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Campanie de vaccinare la stadionul UTA

Campanie de vaccinare la stadionul UTA
Comentează 0

Sâmbătă, 22 mai, începând cu ora 10,00, pe stadionul UTA s-a desfășurat o entuziastă campanie de vaccinare cu serul Pfizer.

Toți cei care s-au vaccinat au avut posibilitatea să facă un tur al stadionului și să viziteze inclusiv vestiarele fotbaliștilor arădeni. Dintre jucătorii străini care s-au vaccinat și, deci, au  susținut campania, ii amintim pe Erico da Silva și Roger Junio, care, alături de neobositul Cristi Cotuna, au făcut și oficiile de gazdă, ghidându-i pe arădenii înțelepți, ce au ales să se vaccineze.

”Ne-am adunat aici pe arena UTA din Arad și împreună cu Primăria și suporterii am organizat această acțiune. Le mulțumesc celor care s-au implicat și constat că am avut un număr mare de arădeni casre s-au vaccinat și am speranțe cas în viitorul apropiat să ne vaccinăm în număr cât mai mare, căci așa vom avea șansa de a reveni cât mai repede pe stadionul UTA pentru a fi alături de echipa favorită, de a o susține și de a fi alături de jucători sprijinindu-i sufletește pentru victorie”, ne-a precizat doctorița (cu prenume predestinat!) Gloria Tolan, coordonatoarea medicală a acestei acțiuni.

Campania, organizată de Primăria Arad și de Direcția de Sănătate Publică Arad, a durat până la ora 14,00 și a fost posibilă și datorită colaborării excelente cu Clubul UTA și cu  Instituția Prefectului Jud. Arad. 

 

Sara N. Dan

Galerie foto (15)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite