Călin Bibarț: „Împreună găsim soluțiile optime pentru relocarea aparatelor de aer condiționat de pe fațadele clădirilor”
În conferința de presă de astăzi, primarul municipiului Arad, Călin Bibarț a prezentat soluțiile pentru situațiile apărute recent privind mutarea sau mascarea aparatelor de aer condiționat.
„Cetățenii mi-au semnalat unele probleme privind relocarea aparatelor de aer condiționat. Astfel că am încercat să le rezolvăm în timp util, să clarificăm unele situații și să găsim soluții de comun acord.
Spiritul acestui act normativ este de a avea o imagine frumoasă a orașului. Ideea este ca aceste aparate de aer condiționat să nu fie vizibile. Mutarea și relocarea lor se poate face în orice mod în care aceste aparate nu sunt vizibile. În situația excepțională, în care acestea nu pot fi mutate sub nicio formă, aici vorbim despre unele blocuri, care nu au nici balcoane, nici posibilitatea de a muta aparatele în spate am găsit o soluție practică: proprietarii le pot masca prin ornamente, structuri ușoare sau prin alte metode care oferă un decor corespunzător clădirii. Pentru această variantă, proprietarii vor trebui să solicite autorizație de construcție.
În acest scop, dar și pentru a veni în sprijinul arădenilor, voi propune consilierilor locali municipali ca acest proiect de hotărâre să aibă o perioadă de implementare de trei luni, pentru a oferi timpul necesar tuturor celor care până acum nu au reușit să facă modificările necesare”, a declarat Călin Bibarț.