Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

C4: Final de tur în forţă pentru Sebiş şi Cermei

C4: Final de tur în forţă pentru Sebiş şi Cermei
Comentează 0

Național Sebiș – CSM Lugoj 2-0

Se anunţa un duel tare pentru Sebiş împotriva Lugojului, o echipă periculoasă, plus că bancarii veneau după o serie de 2 eşecuri consecutive. Gazdele au dominat clar prima repriză, Basic, Mihuţa, Avramescu sau Cârstoiu întrecându-se în ratări. În minutul 35 se modifică tabela: arbitrul întâlnirii dictează penalty la un henț în careu al unui jucător oaspete, execută Mihuţa şi era 1-0. Imediat după pauză oaspeţii au prima ocazie, după care, în minutul 59 Fișteag a degajat puternic balonul, Săulescu a urmărit mingea, a depășit în viteză doi fundași și l-a executat pe Filip cu un lob din 11 metri lateral dreapta, 2-0. Ultima jumătate de oră nu mai aduce nimic notabil, şi Sebişul se pregăteşte să încheie turul pe primul loc din C4. Totodată, după acest meci am notat şi primele despărţiri la Sebiş: Ion, Roman şi Cârstoiu reziliindu-şi contractele.

Național Sebiș: Fișteag – Rosenblum (Ciocan), Stupu, Basic, Siminic – Avramescu, Cârstoiu (Clej) – Săulescu (Samoilă), Mihuța, Iuga – M. Ion (Susan).

........................................

Unirea Alba Iulia – Gloria Cermei 0-2

Final bun de tur şi pentru nou promovata în eşalonul trei, Gloria Cermei. După o evoluţie pozitivă trupa lui Mircea Aslău s-a impus meritat în Cetatea Unirii. Diarra, Nistor, Bulza sau Sălăjan au semnat ocaziile primei reprize pentru oaspeţi. La 8 minute de la reluare Bulza reia în gol cu capul după un corner al lui Suslak, 0-1. Rusu are un reflex de mare portar la o ocazie imensă a gazdelor, după care, în minutul 73 Sălăjan finalizează simplu, cu latul, din centrul careului, pasa venită de la Diarra, pătruns excelent pe partea dreaptă, 0-2! 3 puncte pentru o iarnă liniştită la Cermei.

Cermei: Fl. Rusu – Popa, Petrache, Gurban, Suslak – Diarra (Moraru), Nistor, Coșa, Aldan – Sălăjan (Vereş), Bulza (Brânduşe).

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite