Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

C4, amicale: Duel echilibrat între Lipova şi Cermei, plus un Sebiş convingător

C4, amicale: Duel echilibrat între Lipova şi Cermei, plus un Sebiş convingător
Comentează 0

Şoimii Lipova - Gloria Lunca Teuz Cermei 2-2

Două dintre divizionarele C arădene s-au întâlnit duelat în perioadă de pregătire. Şoimii Lipova şi Lunca Teuz Cermei au încheiat la egalitate, scor 2-2, goluri semnate de Vasinc şi Vasiu, respectiv, Sulea şi Fl. Brînduşe. 

„Încă nu am reușit să avem consistență destul de bună, am început mai prost, dar pe parcurs ne-am revenit. Îmi pare rău că am luat goluri pe niște greșeli copilărești în apărare, o lipsă de concentrare la faze ușoare. Noii veniți s-au integrat destul de bine dar juniorii sunt încă mici, de 2000 și 2001 și ar cam trebui să crească un puțin. Am folosit și folosim cei mai mici juniori din toată Liga 3-a și la anul viitor vom culege roadele”, a explicat Flavius Sabău, antrenorul Lipovei. 

„Meci bun, cu un ritm alert, de competiție oficială. Mai avem de făcut pregătire tehnică și tactică și ne vom mai regla problemele în ultimele două amicale, miercuri, cu Păuliș și sâmbătă, cu Crișul”, a menționat Radu Anca, „principalul” cermeianilor.

Șoimii Lipova: Iliescu – Iova, Pașcu, Vasiu, Kocsis, Sg. Popa, Poiană, Dobrean, Rusu, Vasinc, Trabalka. Au mai jucat: Lupșe, Himcinschi, Stoin, Duță. 

LT Cermei: Mitrea – Cotoc, Gligor, Nistor, Suslak, T. Bodri, Varga, Vasile, Mihuța, Sulea, Copil. Au mai intrat: Mureșan – Rogojan, Bondor, Berari, L. Bodri, Sabău, Morar, D. Bulza, Brândușe
.................................

Național Sebiș – Unirea Sântana 3-0


Sebişul încheie cantonmentul cu o victorie convingătoare. Mărgărit, Pîslaru şi Săulescu au înscris golurile devizionarei a treia arădene. „Am putut alinia două echipe echilibrate, ce au făcut un antrenament bun de final de cantonament, deși unii dintre jucători erau și cu gândul la cele trei zile libere ce urmează. Intrăm într-o perioadă ceva mai plăcută pentru fotbaliști, cu multe antrenamente cu mingea, trebuie să-i integrăm cât mai bine pe noii veniți, inclusiv pe Onțel ce sosește marți”, a spus Cosmin Merșca, secundul lui Călin Cojocaru la cârma Sebișului.


Sebiș (prima repriză): Poiană – Deliman, Basic, Dumitrache, Siminic – Rugină, Sz. Vereș – Săulescu,  Susan, Cl. Vereș – Mărgărit.

Sebiș (repriza a doua): Poiană (60 Dagău) – Poștoarcă, Giuga, Pîslaru, Moise – Pintea, Sz. Vereș  – A. Pop, Petculescu, Tătulea – Enciu


Scrie un comentariu

trimite