BREXIT. Liderii UE au aprobat acordul. Iohannis: Drepturile românilor sunt protejate
Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat duminică acordul privind ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, a anunţat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, relatează agenţiile internaţionale de presă.
Cele 27 de state membre s-au exprimat, de asemenea, în favoarea "unei relaţii cât mai strâns posibil" cu Londra după Brexit.
Președintele Klaus Iohannis a ajuns la Bruxelles. ”Astăzi avem o singură temă pe ordinea pe zi: discuție pe retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Vorbim despre acordul de retragere, este foarte important. Putem spune că suntem mulțumiți de acordă, proiectul este bun”, a precizat șeful statlui.
”Drepturile românilor sunt perfect protejate. Dacă aceasta intră în viagoare pentru noi este potrivit”, a completat Klaus Iohannis.
"Astăzi avem discuţia asupra proiectului de Acord de retragere, Acordul Brexit. Trebuie să înţelegem bine despre ce este vorba. Plecarea Marii Britanii din Uniunea Europeană are două faze importante: retragerea şi relaţiile viitoare care vor fi stabilite ulterior. Astăzi vorbim de Acordul de retragere. Este foarte important pentru că fără un astfel de acord nimic nu rămâne stabilit între UE şi Marea Britanie. Acest acord a fost negociat îndelung, în detaliu, UE 27, noi care rămânem în Uniune, am stabilit o echipă de negociatori cu un negociator şef, domnul Barnier, echipă care a făcut o treabă foarte bună. Noi i-am sprijinit, în acelaşi timp am avut grijă ca punctele care ne interesează pe noi să fie bine clarificate în acest proiect de acord şi până în acest moment pot să spun că suntem mulţumiţi de proiect. Proiectul reflectă toate preocupările noastre şi soarta românilor din Marea Britanie, finanţarea bugetului UE şi multe, multe alte lucruri. Este un acord care are vreo 500 de pagini şi opinia noastră este că proiectul este bun, merită mers mai departe", a spus Iohannis.
Cu patru luni înainte ca Marea Britanie să părăsească oficial Uniunea Europeană, acordul de 'divorţ' privind Brexit-ul şi o declaraţie politică privind legăturile viitoare dintre UE şi Londra urmează să fie parafate de premierul britanic Theresa May şi de liderii celor 27 de ţări care rămân în UE, notează Reuters.
Citeste mai mult aici