Braconier prins pe un fond de vânătoare din Arad și plasat în arest
Azi-noapte, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat o acțiune de prindere în flagrant a persoanelor care practică braconajul.
În urma activităților desfășurate pe un fond cinegetic din zona Madrigesti, a fost depistat un tânăr de 20 de ani, din Secaș, care avea asupra sa o armă de vânătoare, calibrul 16, și 9 cartușe cu capse nepercutate, de același calibru, toate confecționate artizanal.
Înaintea prinderii sale, tânărul ar fi încercat să vâneze un animal sălbatic, executând un foc în direcția lui, fără a atinge ținta.
În cauză a fost întocmit un dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept și braconaj cinegetic.
În baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat pentru luarea altor măsuri de siguranță, dacă se impune.