Bonusuri pentru prezență la lucru, în Arad, pentru că muncitorii și iau prea multe concedii medicale
O parte dintre muncitorii din fabrici obişnuiesc să îşi ia concedii medicale pentru a-şi suplimenta veniturile din lucrul „cu ziua“ în agricultura. În județul Arad, acest obicei a devenit o problemă majoră pentru companii.
Potrivit Ziarului Financiar, pentru a combate absenteismul generat de bolile fictive, angajatorii au inventat aşa-numitele „bonusuri de prezenţă“ acordate angajaţilor care vin o lună întreagă la serviciu, după programul normal de lucru.
„Din 1.800 de angajaţi, 350 îşi iau concediu medical în fiecare lună. Este o problemă generală, pe care o resimţim mai ales în această perioadă în care se culeg strugurii, când se face vinul sau ţuica“, a spus Cristina Cîndea, HR manager în cadrul producătorului de componente auto Coindu din Curtici.
Primele de prezenţă diminuează absenteismul, spun angajatorii
„Mi se pare absurd să plăteşti o persoană, angajată cu contract de muncă pe 8 ore pe zi, ca să vină la muncă. Dar acolo unde se dau bonusuri de prezenţă, absenteismul scade“, a spus Aniela Mladin, General Manager în cadrul companiei Guala Pack din Nădab, care produce ambalaje aseptice pentru industria alimentară şi farmaceutică.
CITEȘTE ȘI: Aradul, fără forță de muncă. Fabricile aduc muncitori din alte județe și îi cazează la pensiuni