Bilanț de sfârșit de an la Filiala Arad a Casei Româno-Chineze
Cu prilejul ultimei conferințe de presă din acest an, președintele Filialei Arad a Casei Româno-Chineze, prof. univ. dr. Lizica Mihuț a relatat despre întâlnirea de la Ambasada Republicii Populare Chineze de la București, iar directorul Editurii Casei Româno-Chineze, filiala Arad, poetul Ioan Matiuț, a prezentat proiectele realizate până-n prezent.
„Sâmbătă s-a desfășurat la Ambasada Chinei din București o întâlnire cu toți cei care au o relație directă sau indirectă cu China, spre a ni se spune „Sărbători fericite!” și „La mulți ani” și spre a ni se face o prezentare a anului 2016, desigur, de către Excelența Sa Xu Feihong. (...) Îmi cer scuze că sunt lipsită de modestie și trebuie să vă spun dar noi am fost unica mențiune pe care a făcut-o d'l ambasador, unica apreciere, pentru simpozionul pe care l-am organizat și pentru toate manifestările care au fost cuprinse cu această ocazie. Știți foarte bine că prezența la expoziția organizată de către FotoClubProArad a fost impresionantă, o expoziție foarte reușită și care, împreună cu lucrările simpozionului și împreună cu fotografii ale vizitei se află într-o carte pe care a făcut-o Ioan Matiuț, care a reușit să adune totul într-un volum, să arătăm sâmbătă la ambasadă cum va arăta cartea, pe care o vom lansa în luna mai 2017.”
Directorul Editurii Filialei Arad a Casei Româno-Chineze, poetul Ioan Matiuț, a detaliat: „Am reușit să înființăm Editura Casa Româno-Chineză, ceea ce a un lucru extraordinar și să edităm trei lucrări deosebite: albumul monografic al Aradului, care a apărut și în limba chineză, cartea mea de poezie și această carte despre simpozion, pe care, într-adevăr, a trebuit să o realizăm foarte repede.”
Vasile Zărăndan