Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Bastionul Theresia vs Cetatea Aradului - Dialog despre arhitectură şi design cu Marius Miclăuş

Bastionul Theresia vs Cetatea Aradului - Dialog despre arhitectură şi design cu Marius Miclăuş
Comentează 0

Avem plăcerea să invităm publicul arădean, atât profesioniştii din domeniul arhitecturii, restaurării şi peisagisticii, cât şi pe toţi cei interesaţi de confortul oferit de spaţiul public, la Club ABC, miercuri, 2 martie 2016, de la ora 19:00, la dezbaterea „Bastionul Theresia vs Cetatea Aradului” care are loc în cadrul seriei  „Dialog despre arhitectură şi design - intervenţie în spaţiul public”.

Un proiect de reabilitare şi reconversie a unui monument istoric de proporţii, cum este Cetatea Aradului, necesită timp, viziune, perseverenţă, dar şi o mulţime complexă de resurse umane şi materiale. De aceea, sperăm ca această întâlnire să prilejuiască o dezbatare mai largă în comunitatea locală care, în final, să conducă la realizarea şi implementarea cu succes a proiectelor de reabilitare şi reconversie a monumentelor istorice.

__________________________________________________________________________________

2793 de zile. Atât s-a lucrat la proiectul de reabilitare a Bastionului Theresia din Timișoara. O echipă formată din 46 de profesioniști din diverse domenii (artă, arhitectură, instalaţii, restaurare, sociologie) au căutat soluții pentru un raport optim al spațiului public cu monumentul istoric.

La întâlnirea de pe 2 martie, Marius Miclăuş, coordonatorul proiectului de reabilitare a Bastionului Theresia, vine să ne povestească ce a însemnat efortul de a lucra la acest proiect şi, mai apoi, împreună cu Amalia Ignuţa, ne va provoca la o discuţie despre câteva din oportunităţile şi provocările unui posibil proiect de reabilitarea a Cetăţii Aradului.

Prezintă:

Marius Miclăuş, arhitect Timişoara

Amalia Ignuţa, ahitect Arad

__________________________________________________________________________________

„Dialog despre arhitectură și design - intervenție în spațiul public” este o serie de discuții, prezentări și workshopuri în care explorăm modalități de cunoaștere, integrare și intervenție în spațiul public prin prisma conceptelor venite din domeniul arhitecturii și designului.

Aceste dialoguri nu se adresează unui public specializat, ci doar interesat - de confortul oferit de spațiile publice și de resursele pe care le avem pentru a îmbunătăți şi transforma oraşele în care trăim.

Întâlnirile sunt organizate de Asociaţia CitiZenit la Club ABC.

Intrarea este gratuită.

Pagina evenimentului: www.facebook.com/events/890200527764099/

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite