Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Băncile au făcut profit record în 2017, sub guvernarea PSD. "Dacă băncile sunt nervoase, vă felicit"

Guvernarea PSD s-a întrecut în replici acide la adresa marilor actori din sistemul bancar, dar băncilor străine le-a mers foarte bine în primul an de guvernare social-democrată.

Băncile au făcut profit record în 2017, sub guvernarea PSD.
Comentează 0

Sistemul bancar a obţinut anul trecut un profit net de aproximativ 5,6 mi­liarde de lei (circa 1,2 miliarde euro), iar activele au urcat la un vârf de 427,4 miliarde de lei (94 miliarde euro), susţinute de as­cen­siu­nea creditării, după cum reiese din datele pre­liminare ale BNR.

Profiturile raportate până acum de două dintre băncile mari de pe piaţa locală, Banca Transilvania şi BRD-SocGen, reprezintă circa jumătate din câştigul întregului sistem bancar de anul trecut.

BRD-SocGen, a treia bancă de pe piaţa locală după active, a obţinut în 2017 un profit net record de 1,38 mld. lei, cel mai bun re­zultat anual al băncii. Iar profitul raportat de Banca Transil­vania, pla­sată pe locul doi după active, a fost de 1,2 mi­liarde de lei.

Profiturile ob­ţi­nu­te de bănci în ulti­mii ani au fost sus­ţinute şi de îmbunătă­ţirea calităţii portofoliilor şi scăderea pro­vizioa­ne­lor după ce institu­ţiile de credit şi-au curăţat bilanţurile de creditele neperformante, scrie Ziarul Financiar.

Fostul premier Mihai Tudose a lovit în repetate rânduri în băncile străine care activează pe piața locală care s-ar sustrage de la plata impozitelor.

Într-una dintre ședințele de guvern din toamna anului trecut, Tudose a comentat ironic informația potrivit căreia unele sucursale ale băncilor au fost închise pentru ca angajații să participe la mitinguri anti-guvernamentale:

„Felicitari, dle ministru Mișa pentru alocuțiunea de la început. Tocmai am aflat acum că niște sucursale ale unor bănci au dat liber angajaților pentru a participa la mitingul din față. Deci sunteți pe drumul cel bun. Dacă băncile sunt nervoase, eu vă felicit. Poate o să plătească și impozite", a declarat atunci Mihai Tudose.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite