Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

AVION PRĂBUŞIT în Marea Neagră. Nu există supravieţuitori. Ce au descoperit echipele de căutare

Un avion militar rusesc s-a prăbuşit, duminică, în Marea Neagră. La bord se aflau 92 de persoane, militari, artişti şi jurnalişti. Aeronava dispăruse brusc de pe radare, iar autorităţile ruse au confirmat prăbuşirea. Resturi ale aeronavei au fost găsite la câţiva kilometri de ţărm, iar mai multe bagaje au fost aduse de valuri pe plajă. Nu există supravieţuitori, iar echipele de căutare au găsit deja mai multe cadavre.

AVION PRĂBUŞIT în Marea Neagră. Nu există supravieţuitori. Ce au descoperit echipele de căutare
Comentează 0

Echipele de căutare au recuperat câteva cadavre. Primul a fost găsit la 6 kilometri de ţărm. Bucăţile din aeronava prăbuşită sunt împrăştiate pe o rază de 1,5 kilometri. De asemenea, au fost găsite documente ale unui jurnalist de la postul rus Channel One.

Din primele informaţii rezultă că avionul prăbuşit se îndrepta spre Siria. Avionul decolase de la Soci cu 20 de minute înainte să dispară de pe radar.

În prezent au loc operaţiuni de căutare, în care sunt implicate şapte ambarcaţiuni militare şi mai multe elicoptere care survolează zona în care aeronava a dispărut de pe radar. Mai multe resturi ale aeronavei au fot găsite la 1,5 kilometri de ţărm, unde apa are o adâncime de 50-70 de metri, potrivit Ministerului rus al Apărării. De asemenea, bunuri personale ale pasagerilor ar fi fost găsite pe coasta oraşului Soci.

Ministerul Apărării a confirmat că la bord se aflau 84 de pasgeri şi 8 membri ai echipajului. Printre cei 84 de pasageri care se îndreptau spre o bază militară rusească din Latakia. La bord se aflau şi 9 jurnalişti, câte trei de la Zvezda TV, Channel One şi NTV, dar şi 50 de muzicieni din Ansamblul Alexandrov al Armatei ruse.

Autorităţile ruse au demarat deja o anchetă, prima ipoteză fiind aplicarea defectuoasă a regulilor de securitate şi pregătire a zborului.

Sursa romaniatv.net


Scrie un comentariu

trimite