AVALANŞĂ RETEZAT. Dosar in rem pentru ucidere din culpă în cazul tragediei din munţi
Poliția a deschis dosar penal in rem cu privire la faptă în cazul tragediei din Masivul Retezat, unde doi adolescenți de 13 și 14 ani - Erik Gulacsi și Dor Geta Popescu - și-au pierdut viața, iar cinci persoane au fost rănite, în urma unei avalanșe care s-a produs, sâmbătă, în zona Șaua Bucurii-Poiana Pelegii, la circa 2.000 de metri altitudine.
"S-a întocmit un dosar penal in rem cu privire la faptă. Cercetările vor stabili ulterior dacă există vinovați cerți în această cauză", a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, Laura Bradu.
Ancheta este coordonată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hațeg, iar în funcție de complexitatea ulterioară a cauzei dosarul ar putea fi preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Până acum au fost audiate trei persoane care se află la Refugiul Gențiana, din Retezat. Este vorba despre coordonatorul celor 51 de turiști și de alte două persoane din același grup care se aflau, sâmbătă, în apropierea locului în care s-a produs avalanșa și care au intervenit pentru scoaterea de sub zăpadă a victimelor. Audierile vor continua în perioada următoare, cu alți martori ai accidentului.
Mai mulți salvamontiști și jandarmi montani au plecat, duminică dimineața, spre locul în care s-a declanșat avalanșa pentru a-i aduce la baza muntelui pe cei doi copii care au murit acolo.
"Spre locul în care s-a produs avalanșa se îndreaptă 18 salvamontiști și cinci jandarmi montani. Traseul este foarte greu, mai ales că a început să viscolească, iar zăpada măsoară aproape un metru. Echipele vor folosi două tărgi speciale pentru transportul victimelor. Estimăm că acțiunea va dura circa 10-12 ore", a explicat șeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.
Potrivit acestuia, toate cele cinci persoane rănite din grupul surprins de avalanșă au fost aduse la Cârnic, iar trei dintre acestea au primit îngrijiri medicale. Tatăl fetei Dor Geta Popescu, decedată în avalanșă, a rămas internat în spitalul din Hunedoara.
Sursa realitatea.net