Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Autoritățile române declanșează astăzi procedura de EXTRĂDARE a lui Sebastian Ghiță

Începe numărătoarea inversă până la aducerea în ţară a lui Sebastian Ghiță. Potrivit unor surse, autorităţile române declanşează astăzi procedura de extrădare a fostului parlamentar. Abia la patru zile de la capturarea lui Ghiţă. Motivul întârzierii, spun poliţiştii români, este că omologii din Serbia i-au anunţat târziu de arestarea fostului parlamentar.

Autoritățile române declanșează astăzi procedura de EXTRĂDARE a lui Sebastian Ghiță
Comentează 0

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) spun  că au primit confirmarea oficială că fostul deputat a fost arestat abia astăzi(luni -n.r.), din cauza unor probleme tehnice apărute la sistemul Interpol Belgrad. 

“Fotografia inculpatului Ghiță Sebastian a figurat pe site-ul instituției până în momentul în care s-a primit din partea autorităților sârbe confirmarea oficială că acesta a fost arestat în vederea extrădării. Acest mesaj a sosit pe canalul de cooperare polițienească Interpol în urmă cu câteva minute, datorită unor probleme tehnie apărute în sistemul Interpol Belgrad, se arată în comunicatul remis de IGPR”.

Astfel, potrivit documentului, autoritățile sârbe au informat că Sebastian Ghiță a fost arestat pe o perioadă de 18 zile în vederea extrădării, începând cu data de 14 aprilie 2017.

Poliția Română a informat Ministerul Justiției, instituția abilitată în demararea procedurilor de extrădare.

IGPR informează că, potrivit prevederilor legale, în acest moment nu mai are competență în acest caz.

“În momentul extrădării, dacă autoritățile sârbe vor solicita ca partea română să efectueze escorta în țară a inculpatului, polițiștii români vor efectua acest serviciu, conform competențelor”, se mai arată în comunicat.

Sursa realitatea.net


Scrie un comentariu

trimite