Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Autoritățile județene și locale organizează în colaborare cu Arhiepiscopia manifestările dedicate Unirii Principatelor 

Unirea Principatelor Române va fi sărbătorită la Arad prin manifestări culturale organizate de Instituția Prefectului – Județului Arad, Primăria Municipiului Arad, Consiliul Județean Arad, Centrul Municipal de Cultură, Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol”, Complexul Muzeal Arad, în colaborare cu Arhiepiscopia Aradului și structurile județene ale M.A.I și M.A.P.N..

Autoritățile județene și locale organizează în colaborare cu Arhiepiscopia manifestările dedicate Unirii Principatelor 
Comentează 0

Manifestările vor demara joi, 23 ianuarie, la ora 14.00, în holul Palatului Administrativ, unde va fi prezentată o expoziție cu tema unirii Principatelor Române. Pe 24 ianuarie, festivitatea dedicată „Micii Uniri” se va desfășura pe platoul din fața Palatului Administrativ, începând cu ora 11.00. Aceasta va cuprinde intonarea Imnului Național al României, o rugăciune de binecuvântare rostită de Înaltpreasfințitul Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, un moment artistic susținut de membrii unor ansambluri artistice populare din județ, iar la finalul ceremoniei întreaga asistență va fi invitată să se prindă în Hora Unirii – simbolul unirii celor două Principate Românești, actul istoric săvârșit la 24 ianuarie 1859.     

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite