Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Austria spune ,,Halt'' intrării României în Schengen

Liderii Austriei s-au pronunțat joi împotriva dorinței președintelui executivului european Jean-Claude Juncker de a vedea cât mai multe țări din UE alăturându-se zone Schengen și zonei euro și au evocat precedentul crizei din Grecia, potrivit Agerpres

Austria spune ,,Halt'' intrării României în Schengen
Comentează 0

"Consider acest concept ca negândit", a declarat cancelarul social-democrat Christian Kern, subliniind că prioritatea europeană trebuie să vizeze lupta împotriva fraudelor fiscale și a dumpingului social. Criteriile de la Maastricht trebuie respectate cu strictețe, a insistat el.

"Atât timp cât acest lucru nu este rezolvat, o extindere a zonei euro nu are niciun sens, deoarece va crește doar problemele", a apreciat cancelarul austriac într-o intervenție la postul public de radio Österreich 1 (Ö1), evocând "exemplul-școală al Greciei".

Ministrul de Externe Sebastian Kurz a indicat situaţia Greciei drept un exemplu concludent al problemelor create de includerea unor state care nu au îndeplinit criteriile stabilite de Uniunea Europeană.

"Zonele euro şi Schengen sunt deschise tuturor, însă doar celor care îndeplinesc criteriile (...) Trebuie să evităm situaţii ca cea din Grecia", a completat şeful diplomaţiei austriece.

În discursul său despre starea Uniunii, Juncker a declarat că UE trebuie să primească rapid Bulgaria și România în spațiul Schengen, dar și Croația la momentul potrivit.

Sursa: realitatea.net


Scrie un comentariu

trimite