Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Au fost descoperite OBIECTE MISTERIOASE în orbita Pământului. CE SE ÎNTÂMPLĂ?

Potrivit specialiştilor, de la NASA, BENNU este un asteroid descoperit în 11.09. 1999. Acesta are un diametru  de 500 de metri şi descrie o orbită de 1,2 ani în jurul Soarelui. S-au descoperit peste 50000 de asteroizi, dintre care peste 9000 reprezintă un pericol pentru planeta noastră. 

Au fost descoperite OBIECTE MISTERIOASE în orbita Pământului. CE SE ÎNTÂMPLĂ?
Comentează 0

Specialiștii de la NASA s-au arătat foarte interesați de studierea acestui asteroid care are o vechime de peste 4 miliarde de ani și poate să dea multe informații despre Univers, scrie efemeride.ro.

Asteroidul descrie o elipsă între planetele Venus și Marte și intră în orbita Pământului o dată la șase ani.
Observațiile făcute prin telescop au arătat că este bogat în carbon și se presupune că poate conține materie organică și apă.

Sonda spațială Osiris REX va fi lansată anul acesta și va ajunge pe asteroid în anul 2018. În imaginile date publicității de Organizația Indiană de Cercetare se observă că pe suprafața asteroidului se află o structură neagră care are forma unei piramide care pare a nu fi de origine naturală.

În apropierea acestei structuri se pot observa alte două construcții în formă rectangulară. Numele acestui asteroid, Bennu, provine de la numele unei păsări din mitologia egipteană care reprezenta spiritul Zeului Soare. Pasărea s-a creat prin ea însăși. Ea reînvie o dată la 500 de ani și se mai spune că s-ar fi hrănit din inima zeului Osiris.

Naveta spațială Osiris REx a costat 800 de milioane de dolari. Este un proiect care a început în anul 2011 și se va finaliza anul acesta. Ea este dotată cu trei camere foarte performante care vor cartografia suprafața asteroidului. Totodată vor fi prelevate și probe din asteroid în vederea cercetării structurii.

Nu este primul caz în care un obiect misterios a fost descoperit în orbita Pământului. În anul 2002, un corp masiv a intrat în orbită din cauza unor anomalii generate de Lună și Soare.

Interesul cercetătorilor a fost atras de un spectru de natură electromagnetică de culoare albă, datorat dioxidului de titan.

Cercetătorii au stabilit că timp de 31 de ani, acest obiect s-a aflat în orbita Soarelui, după care a intrat în orbita Pământului.

La început, s-a considerat că obiectul este o bucată din naveta spațială Apollo 14. După o cercetare mai atentă, s-a constatat că este un asteroid.

Mulți dintre asteroizi părăsesc orbita terestră, pentru a reveni zeci de ani mai târziu. Există și posibilitatea ca acești asteroizi să se dezintegreze. Un astfel de fenomen a fost observat de astronomii germani, în anul 2013.

Spectacolul a fost deosebit. Norul de praf care s-a produs a avut un diametru egal cu al Pământului. Specialiștii pun dezintegrarea pe seama faptului că presiunea acționează puternic asupra bucăților de gheață din structura asteroidului.

În orbita Pământului au fost descoperiți și sateliți secreți, nerevendicați de nicio țară. Există peste 30 de astfel de sateliți care pot capta fotografii ale unui obiect aflat pe suprafața Pământului, care are o mărime de câțiva centimetri.

Sunt voci care susțin că o parte din acești sateliți sunt de origine terestră utilizați în spionaj. Sunt și specialiști care consideră că o parte dintre aceștia sunt de origine non-terestră. Să fie Pământul monitorizat de forțe extraterestre?


sursa: romaniatv.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite