Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Atac dur al Ungariei la adresa lui Ponta: ”Și-a pierdut autocontrolul...”

Atac dur al Ungariei la adresa lui Ponta: ”Și-a pierdut autocontrolul...”
Comentează 0

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a condamnat ferm miercuri dimineaţă afirmaţiile făcute de premierul Victor Ponta, potrivit cărora unii decidenţi politici ungari nu sunt "cu nimic mai buni decât cei din Siria sau Libia", relatează MTI. Premierul Victor Ponta a declarat, ulterior, că se alătură liderilor europeni care "sancţionează o atitudine ruşinoasă" a Ungariei, "indiferent de supărarea şi jignirile celor de la Budapesta".

Premierul Victor Ponta a declarat, referitor la ridicarea de către autorităţile maghiare a unui gard la graniţa cu România şi la criticile la adresa sa, că se alătură liderilor europeni care "sancţionează o atitudine ruşinoasă" a Ungariei, "indiferent de supărarea şi jignirile celor de la Budapesta".

Întrebat cum comentează criticile la adresa sa aduse de ministrul de Externe ungar, Ponta a spus: "În nicun fel, decât spunând un lucru pe care îl spun tot timpul, că România şi-a dorit să fie membru al UE pentru a respecta valorile europene, că problema refugiaţilor este o problemă a Europei pe care trebuie să o rezolvăm împreună".

"Din păcate, comportamentul oficialilor maghiari nu are nicio legătură cu ideea de Europa, ziduri, câini poliţişti, arme, asta arată ca în anii '30. E un lucru pe care îl spun cam toţi liderii europeni şi, dacă se supără sau nu se supără oficialii maghiari, mă interesează destul de puţin", a adăugat Ponta.

El a arătat că ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, tratează foarte bine problema, adăugând că se alătură tuturor liderilor europeni care sancţionează "o atitudine ruşinoasă".

"Ministrul de Externe, domnul Aurescu, tratează foarte bine problema în baza standardelor europene şi internaţionale, eu, însă, repet, mă alături tuturor liderilor europeni care sancţionează o atitudine ruşinoasă pentru Europa din partea autorităţilor şi politicienilor dintr-o ţară membră a UE şi anume Ungaria şi voi face acest lucru de câte ori va fi cazul, indiferent de supărarea şi jignirile celor de la Budapesta", a arătat Ponta.

El a mai spus că realitatea este că nu s-a rezolvat problema refugiaţilor cu garduri şi câini.

"Ei (autorităţile maghiare- n.r.) se ceartă cu toţi politicienii europeni. Realitatea este una singură şi anume garduri, câini, arme şi am rezolvat problema refugiaţilor? Nu am rezolvat. Eu cred că ar fi o idee rea (gardul între Ungaria şi România-n.r.). Ideea că pui un gard şi arunci problema în Serbia, în România, Croaţia, Austria nu are nicio legătură cu ideea de solidaritate şi de bună vecinătate, aşa putem şi noi să aruncăm problemele la unguri, şi ce am rezolvat?", a adăugat Ponta.
Citește continuarea pe Mediafax
 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite